Declarația de presă susținută de Președintele Senatului, Florin Cîțu – 2 Februarie 2022

Bună ziua!

( Au fost mai multe subiecte pe ordinea de zi, dar s-a discutat, vag, despre pensii, de exemplu. Este posibil ca respectiva majorare de pensii, pentru că Marcel Ciolacu a spus că au fost încasări mai mari la buget și sunt 7 miliarde peste estimări, a lăsat de înțeles că o parte dintre acești bani se pot duce spre creșterea pensiilor)

Total de acord și, vedeți, începem să funcționăm cum trebuie. Orice discuție despre creșterea pensiilor, nu poate să fie făcută fără Ministerul Finanțelor. Dacă sunt venituri, și dacă Ministerul Finanțelor susține, bineînțeles, noi o să susținem o creștere a pensiilor, atât timp cât rămânem în parametrii negociați cu Comisia Europeană pentru deficitul bugetar. Bineînțeles, există și o altă variantă în care Ministerul Finanțelor, premierul merg la Bruxelles și discută un deficit mai mare. Totul este posibil! Toate acestea sunt pe masă, este nevoie doar de o soluție, care să vină de la Guvern și o să ne uităm la ea.

( PNRR poate să fie modificat, în momentul de față, așa cum cere ministrul Muncii, pentru a avea aceste majorări?)

Haideți să fie foarte clar aici, PNRR, în 2023, era prima oportunitate. Acum, premierul, bineînțeles, poate să meargă, eu recomand și cu Ministerul Finanțelor, împreună, o echipă de trei, să meargă la Bruxelles. Dacă ei reușesc, acolo, cu argumente și să obțină o renegociere, noi o să susținem, nu este nicio problemă. Este atributul premierului, al ministrului Muncii și al ministrul Finanțelor să meargă la Bruxelles și să-i convingă. Eu spun și ministrul Finanțelor pentru că este important, acum, decide premierul ce delegați își ia. Acolo se va decide dacă se modifică PNRR și, bineînțeles, această decizie trebuie susținută cu tărie.

( Astăzi, a fost o discuție a ministrului Muncii, care a spus că nu este de acord cu interzicerea de cumul pensie-salariu. S-a discutat ieri în Coaliție? Mai există vreo soluție a acestui proiect?)

În PNRR, vedeți, aici, iar este o discuție despre ce avem în PNRR. În PNRR nu este vorba doar despre o creștere a pensiilor, nu este vorba despre asta în PNRR. Dacă era vorba doar de creșterea pensiilor, nu puneam în PNRR, luăm un Excel și făceam un tabel și vedeam cu cât cresc pensiile și gata. PNRR este despre reformă a sistemului de pensie. Asta înseamnă că avem nevoie de o legislație separată pentru pensiile, pensiile militarilor, etc. Este nevoie de o reformă a sistemului de pensii, care să ne dea un sistem de pensii sustenabil, asta înseamnă un sistem prin care noi îi penalizăm pe cei care ies la pensie anticipat, dar îi încurajăm pe cei care vor să mai lucreze. Sunt mai multe lucruri acolo, de aceea, PNRR înseamnă reformă nu doar creșterea pensiilor. Repet, dacă era vorba doar despre creșterea pensiilor, un Excel simplu, un elev de clasa a X-a putea să-l facă, nu era nevoie de altceva.

( În contextul în care Social-democrații spun răspicat că nu își doresc majorarea vârstei de pensionare, mai puteți face ceva?)

Cred că nu s-a înțeles, era vorba de voluntar, dacă cineva vrea să mai lucreze și, în felul acesta, să contribuie, să aibă o pensie mai mare, pentru că se creează un sistem de motivare, dacă lucrezi, statul contribuie, te ajută, la contribuție, deci o să ai o pensie mai mare. Era un sistem opțional, nu obligatoriu. Nu este ceva la care ținem foarte mult. Dacă se crede că nu este nevoie de așa ceva, deși ar ajuta bugetul, și vedem că în toate Europa s-a făcut, este în PNRR. 

Repet, soluțiile trebuie să vină de la Guvern, nu de la politicieni. Expertiza, informațiile, toate astea sunt la Guvern. Când o să avem și un proiect de pensii, când o să avem și un proiect al legii salarizării, și un proiect al reformei administrației publice putem să discutăm despre ele.

Legea offshore este acum discutată dar, din nou, și acolo, noi putem să ne uităm pe ceea ce vine de la Guvern, când nu ai ceva să discuți, nu ai ce să discuți. Acum, noi discutăm principii. Dacă este vorba doar de principii și revenim la rediscutarea PNRR, doar Guvernul poate să facă acest lucru.

( Plafonarea prețului la alimentele de bază. S-a discutat aseară în Coaliție, s-a ajuns la o concluzie?)

Nu am ajuns la o concluzie. Aici sunt două lucruri. S-a mai discutat și creșterea salariilor într-un anumit sector, eu sunt de acord cu amândouă dar să fie extinse. De exemplu la salarii, dacă există resurse, Ministerul Finanțelor susține  creșterea salariilor, atunci noi suntem de acord să se facă pentru toate sectoarele, pentru că inflația îi afectează pe toți. Dacă Ministerul Finanțelor spune, da, și înțeleg, din discuțiile pe care am avut-o cu sindicaliștii din sectorul Apărare și Securitate Națională, că la Ministerul Finanțelor s-au găsit resurse pentru a crește salariile. Perfect, noi spunem, da, dar să fie făcute pentru toate sectoarele. Eu înțeleg că atunci când sunt resurse nu se afectează deficitul bugetar. Dacă totul este ok, nu avem nicio problemă.

( Social-democrații spuneau că au pregătit o schiță de proiect, un draft, pentru plafonarea prețurilor la alimentele de bază. Vi l-au prezentat?)

Nu l-au prezentat. Tot ca principiu, am spus că dacă vrem să plafonăm prețurile, aici va apărea o întreagă discuție în spațiul public, ce prețuri, ce alimente și cum se va face. Și atunci, ori le plafonezi pe toate, și atunci spui, prețurile nu cresc pentru un an de zile în România.

( La toate produsele de bază?)

La toate produsele, nu cresc prețurile. Este un principiu liberal. Până la urmă, nu putem să alegem noi, Guvernul, ce produsem alegem ca să nu crească prețurile. Oamenii au diferite interese și atunci, ori le plafonezi pe toate, ori găsim alte variante. Până în acest moment, nu avem pe masă niciun proiect, nici al Legii pensiilor, nici salarizare, nici reforma administrației, avem o variantă a legii offshore, la care ne-am uitat și care se va discuta săptămâna viitoare dar, noi discutăm acum lucruri fără a avea chestii concrete.

De aceea, apelul meu este către Guvern, să vină la coaliție, sau miniștrii din Guvern, să vină la coaliție cu propuneri concrete și le putem discuta.

Din partea Partidului Național Liberal, există toată susținerea pentru proiecte, și avem și noi proiecte, bineînțeles, le-am pus pe masă și aseară. Restanța pe care o avem acum, din programul de guvernare, 7% la investiții.  Este o restanță, dacă Ministerul Finanțelor spune că are venituri așa de mari la buget, ar fi bine să nu uităm că trebuie să mai adauge 0,25% pentru investiții, și asta este în programul de guvernare. Eu cred că toți trebuie să respectăm programul de guvernare.

Am văzut acum o știre, sper să nu se confirme, că la Ministerul Muncii nu a fost prelungit la timp șomajul tehnic și s-ar putea ca în România companiile private să fie forțate, în starea de alertă, să plătească din banii proprii șomajul tehnic. Eu sper că nu este adevărat acest lucru, pentru că ar fi un dezastru.

Pentru că tot vorbim de pensii, ar trebui să ne uităm dacă acea modificare care a fost făcută la strategia fiscal-bugetară, este legală, pentru că a fost făcută după această strategie fiscal-bugetară a fost aprobată în ședința de Guvern și eu nu îmi aduc aminte să fi fost o altă ședință de Guvern după aceea. Deci, sunt lucruri pe care trebuie să le clarificăm, dacă acea modificare a fost legală, dacă nu s-a prelungit la timp șomajul tehnic, lucruri foarte importante, și noi susținem cu tărie, în Partidul Național Liberal, că orice resurse suplimentare vin la buget, să se ducă mai întâi către restanța pe care o are Guvernul față de programul de guvernare, cei 7% din PIB.

( A fost vreo discuție în coaliție despre creșterea deficitului bugetar și despre inflație, dacă s-ar putea să crească inflația peste așteptări în acest an?)

Nu, despre deficit nu s-a discutat. Despre inflație sunt discuții, sunt îngrijorările pe care le am. În acest moment, rata inflației este cu mult peste țintă. Ținta Băncii Centrale, știți foarte bine că este 2,5, este trecut peste țintă. Întrebarea este dacă se menține sus această rată, o perioadă lungă de timp, care sunt soluțiile. Și aici, repet, ele sunt la Guvern și la Banca Națională a României dar, dacă nu se rezolvă această problemă, va trebui să ne așteptăm, în special în sectorul bugetar, ca oamenii să vină cu cereri de creșteri de salarii. Este normal, puterea de cumpărare este erodată, inflația este o taxă pe sărăcie, îi afectează pe cei mai săraci dintre români și este datoria instituțiilor statului, care au în atribuții temperarea inflației, să vină cu soluții pe care noi le vom susține. Până la urmă, există o întrebare pe care și-o pun economiștii, dacă poți să ai inflație mare, dobânzi mici și curs stabil, în același timp. Dacă nu, unde dai drumul. Dar, soluțiile, repet, le aștept în coaliție. Am spus și în coaliție că sunt îngrijorat de rata inflației, pentru că asta înseamnă, pentru românii cu venituri mai mici, în primul rând, o taxă pe sărăcie, dar îi afectează pe toți.

( La cât ar putea ajunge inflația?)

Aici, vom vedea estimările Băncii Centrale. Eu sper să nu crească peste 10% pentru că atunci chiar lucrurile s-ar scăpa de sub control și ar fi foarte complicat să readuci inflația la 2,5%, fără costuri majore în economie.

( Este foarte aproape de 10%)

Să vedem datele oficiale.

( Referitor la plafonarea prețurilor, din informațiile care au apărut, din partea social-democraților, s-a discutat inclusiv despre o raționalizare, dacă vorbim despre alimentele de bază. Pe o perioadă de șase luni să fie raționalizate.)

Aici, vă spun foarte clar, nu s-a discutat.

( Dar ați fi de acord, dacă s-ar discuta?)

Ca principiu, ca economist vă vorbesc acum, în momentul în care plafonezi un preț, rezultatul este penurie, pentru că va mai exista motivație să produci mai mult. Dar, dacă se ia o decizie, și Guvernul vine cu un program prin care spune că vrea să plafoneze prețurile, eu aș susține să fie plafonate toate, nu doar anumite prețuri, pentru că după aceea vom intra într-o dezbatere, vom sta și vom discuta care prețuri să fie plafonate. Vom avea un grup de oameni care spun aceste prețuri (…).

Coșul de bază este pentru o anumită categorie. Gândiți-vă că la energie așa am început și apoi am ajuns să facem pentru toată lumea, pentru că prețurile au crescut foarte mult și, atunci, mai bine, să o luăm de la început, dacă asta se dorește, dacă asta vrea Guvernul să facă, să vină cu un program.

( Ca să se întâmple acest lucru, economic vorbind, este sustenabil acest lucru?)

Să știți că eu nu mă gândeam, acum un an de zile, că o să intervenim din nou în piața energiei. Liberalizările de prețuri au fost făcute, două îmi aduc aminte: când era premier domnul Grindeanu, unul când era vicepremier domnul Ciolacu, mergeam într-o direcție. Astăzi, văd că se merge în altă direcție. Soluțiile trebuie să vină de la Guvern. Repet, așteptăm soluțiile!

( S-a reușit în Coaliție întoarcerea la o piață reglementată în domeniul energiei? Pe ce perioadă trebuie să fie făcută?)

În acest moment, Guvernul a spus că o să vină cu o soluție pentru perioadă următoare. Se uită la niște date noi, așa înțeleg, cum vin cu propunerea, Ministerul Energiei și premierul atunci o să ne uităm la ele.

( Președintele PSD a lăsat de înțeles că dacă s-ar ajunge la o plafonare a prețurilor la alimentele de bază, ar putea să fie introdusă și o limită de cumpărături?)

Vedeți dumneavoastră, alimentele de bază sunt unele pentru dumneavoastră, sunt altele pentru altcineva. Până la urmă, dacă se dorește, și Guvernul susține, eu nu știu dacă PSD trebuie să vină cu soluția, pentru că noi stăm în Parlament, președintele PSD este președintele Camerei Deputaților, eu sunt președintele Senatului. Guvernul trebuie să vină cu soluția și să ne spună dacă vrea să plafoneze, în primul rând, să vină să spună că vrea să plafoneze prețul. Dacă vrea să plafoneze prețurile, eu aș spune, ca principiu, ca să nu avem dezbateri, să plafoneze toate prețurile, dacă vrea să aleagă Guvernul anumite prețuri, foarte bine, dar vă spun că o să apară o dezbatere în spațiul public, fiecare o să vrea să plafoneze alte prețuri și nu ajungem nicăieri.

( Creșterea prețurilor are la bază și majorarea prețurilor carburanților. Oare se poate pleca de la această problemă și să încercați să găsiți soluții pentru a rezolva și această situație?)

Nu, nu s-a discutat despre prețurile carburanților aseară. 

( Ca președinte al Senatului, cum vedeți declarația lui Vladimir Putin, în legătură cu Scutul de la Deveselu?)

În ceea ce privește strategia de apărare a României este independentă. Nu cred că este normal ca o altă țară să-și dea cu părerea despre ce face România și cum se apără România. Mă gândesc că este vorba de investiții pentru apărarea suveranității și integrității României. Aici este treaba noastră, nu cred că este treaba altcuiva cum ne investim banii și cum ne facem strategia de apărare.

( Vladimir Putin spunea despre acest Scut de la Deveselu că el poate să devină unul ofensiv și nu are doar o componentă defensivă )

Au fost invitații din partea NATO către Rusia, ca să viziteze toate bazele, niciodată nu au dat curs acestor invitații dar, repet, doar pe noi ne interesează cum ne facem strategia. Nu este treaba nimănui cum își face România apărarea.

( În acest context, cum vedeți poziția lui Vladimir Putin de retragere a acestui scut de la Deveselu?)

Nu are niciun fundament, nu se bazează pe nimic și, repet, nu este treaba Rusiei cum își face România apărarea. 

( Referitor la modificarea strategia fiscal-bugetară, ne puteți explica puțin?)

Da, vă aduceți aminte că a fost, la un moment dat, o discuție, era un paragraf care spunea că acei 40% nu pot să fie susținută de pensii și, apoi, a apărut Ministrul, care a spus să a fost o greșeală și a fost corectată. Problema este că este aceasta a fost o strategie adoptată în ședința de guvern și nu știu dacă corectarea și, aici, nu am eu informația, dar corectarea a fost făcută tot într-o ședință de Guvern sau a fost făcută fără adoptare în ședința de Guvern. 

Dacă nu a fost făcută în ședință de Guvern este o problemă. Dacă a fost în ședință de Guvern, atunci, nu este nicio problemă. 

( V-a explicat Ministrul Muncii despre pensii, cât ar putea crește sau care este dorința de creștere și dacă știți cât este o pensie minimă)

Nu ne-a explicat, nu a venit cu niciun program și, atunci, asta așteptăm. Așteptăm proiectul să vedem care sunt creșterile și, ar fi bine, ca la aceste discuții, ca o recomandare, Ministrul Finanțelor să vină și el la toate aceste discuții despre pensii, salarii, pentru că de acolo vin finanțările. Noi putem să punem pe hârtie 80% creșteri și le voi susține cu ambele mâini, dacă Ministerul Finanțelor nu poate, asta este. 

( Și în plan inter ar trebui să fie introdus Certificatul Verde cu 3 doze?)

Așteptăm soluțiile de la Ministerul Sănătății pentru a reduce numărul de persoane infectate.

Vă mulțumesc!

Etichete: