Declarațiile de presă susținute de președintele Senatului, Florin Cîțu, președintele PNL – 28 Februarie 2022

Bună ziua!

( Ce vă așteptați după această întâlnire? Să mai existe site-uri de propagandă?)

După întâlnire trebuie să pregătim cadrul legal. Pe mine mă interesează să avem un cadru legal astăzi și să oprim toate aceste site-uri de propagandă și, dacă există acest cadru legal, de ce nu au fost oprite până acum și asta este o întrebare. Mă interesează să luăm legătura cu toate platformele sociale: Facebook, etc. Am putea să vedem împreună cum putem să oprim această propagandă. Mă interesează și în spațiul public mesajele, dacă putem să modificăm legislația mesajelor din spațiul public pentru propaganda pro-rusă să fie eliminate. Sunt mai multe direcții în care mergem. Pe lângă ce a anunțat Comisia Europeană ieri.

( Sunt și site-uri românești care fac propagandă?)

Sunt foarte multe site-uri românești care fac propagandă și este clar că este nevoie să oprim această propagandă. De fapt, ea trebuia oprită de foarte mult timp. Acum, se vede clar ce rău a făcut această propagandă în tot acest timp. Aceasta este o direcție. În același timp, este urgent ca guvern, sper că a și început acest lucru, dacă nu trebuie să înceapă urgent, analiza celor peste 600 de companii care sunt cu actionariat rusesc în România. Eu am cerut acest lucru de săptămâna trecută, sper să se întâmple ceva.

Și decizia cu Banca (…) este doar una, de fapt, ele sunt două și este inadmisibil ca la nivelul Guvernului să mai uităm că avem o bancă și să nu începem demersul ca să ieșim și din acea Bancă rusească, deci sunt două bănci din care trebuie să ieșim.

( Sunt combinate mari, cu mulți angajați)

Vreau să vă spun că, trebuie să ne uităm și la aceste compensări, etc. Acești bani se duc către oameni care sunt finanțatori oligarhi, oameni cu miliarde de euro și noi le dăm bani de la buget, oameni care susțin acest război. Asta trebuie făcut și deciziile trebuie luate urgent.

Să vă dau un exemplu, România a trimis ajutoare către Ucraina de 3 milioane de euro. Haideți să ne uităm ce ajutoare de stat dăm acestor oligarhi, în acest moment, sute de milioane de euro. Nu este normal acest lucru, trebuie să oprim acest lucru. Mai bine dădeam banii către ajutoare către Ucraina, decât să dăm banii către oligarhii ruși. Aici, o analiză trebuie făcută rapid, urgent. Trebuie văzut și Ministerul de Finanțe are această datorie, Guvernul are această datorie. În același timp, aceste resurse pot să fie folosite pentru a-i ajuta pe refugiați în România și o să vedeți că o să avem nevoie de resurse în perioada următoare.

În această dimineață, am avut discuții cu câteva companii, printre ele este Leoni, o companie mare, care m-au contactat să-mi spună că pot să pună la dispoziție locuri de muncă pentru refugiați. Aici, s-ar putea, iar, să fie nevoie de modificare a legislației. De aceea, Parlamentul trebuie să acționeze rapid. Problema este că toate aceste lucruri, toate aceste costuri apar în momentul în care România, și am văzut execuția bugetară, a gestionat nu foarte bine prima parte a anului. În care situația s-a deteriorat rapid și, dacă ne uităm la cifre, este primul an, după doi ani de zile, când ne împrumutăm pentru a acoperii cheltuielile curente, în care rambursarea TVA a scăzut cu aproape 50%. Companiile, iar, încep să rămână fără cashflow, costurile cu dobânzile s-au triplat într-o singură lună, în ianuarie. Ar fi fost precaut să gestionăm bine situația economică, pentru că niciodată nu se știe ce șocuri apar. Uitați-vă că acum a apărut un șoc și o să fie nevoie de resurse în contextul în care, la nivel global, cam totul este volatil.

( Își permite statul să subvenționeze sau să susțină cheltuielile pentru acele companii? Sunt sute de companii cu acționariat rusesc?)

Eu vă spun că da. Eu nu cred că România își permite ca un singur leu din buget sau din fonduri europene să ajungă la finanțatori ruși, care susțin această invazie în Ucraina. România are datoria să oprească fiecare leu de la buget, care să meargă către aceste companii.

( Despre ce s-a întâmplat la punctele de frontieră din țara noastră, ministrul de Interne a spus că a fost dezordine acolo la început. Cine ar fi trebui să ajute acolo, pentru că primii care au ajuns au fost voluntarii, nu statul român)

Este clar că ministrul de Interne trebuie să vină cu o analiză, rapid, în fața românilor și să arate exact ce s-a întâmplat acolo, dacă a fost întârziată reacția, de ce a fost întârziată reacția. Dacă reacția a fost așa cum spune domnia sa, dezordonată, de ce a fost dezordonată și, bineînțeles, cineva trebuie să răspundă. Capacitatea de reacție a unui stat se testează în aceste moment. De aceea, la finanțe, avem un buffer pentru astfel de momente.

( Poate statul român să preia acele companii rusești, pentru a nu suferi după plecarea lor din România? Statul este acționar, la unele dintre ele.)

 La unele dintre ele, statul este acționar. Vom vedea care este decizia, deocamdată trebuie să vedem circuitul banilor. Dacă acești bani se duc doar către plata salariilor, de exemplu, și nu se duc în dividende sau în  acțiuni, se poate discuta, vom vedea, nu știu exact. În primul rând trebuie făcută analiza, să vedem câte companii sunt. Eu nu mai știu exact cifra dar cred că erau peste 600 de companii care aveau legătură cu acel (…) rusesc dar, înainte de toate , România trebuie să aplice sancțiunile pe care le-a impus Comisia Europeană, asta înseamnă că trebuie să știm exact fiecare leu unde se duce.

(Sunt companii rusești precum cele petroliere, de la care toți banii se întorc în Rusia. Acolo ce măsuri se pot lua sau s-au luat deja?)

România, ca membră a Uniunii Europene, are datoria să implementeze la virgulă sancțiunile impuse de Comisia Europeană. Eu aș spune, noi având o istorie mai veche cu Rusia, să ne uităm să anticipăm. Pentru că asta am spus săptămâna trecută, dacă vă aduceți aminte, v-am spus că nu ajung aceste sancțiuni și România ar trebui să anticipeze și să vină cu ele mai devreme. Ar trebui să avem o celulă de criză în care să anticipăm astfel de sancțiuni, pentru că vedeți, ele vin în valuri.

(Cât ar avea de suferit economia românească, în urma acestor sancțiuni?)

Aici este dezamăgirea mea, o gestionare mai bună a situației ne-ar fi făcut să fim mai siguri pe noi în această situație. Eu înțeleg că pentru că prima parte a anului nu a fost gestionată foarte bine, ne face să fim puțin reticenți. Este de datoria noastră, a Ministerului Finanțelor, a Guvernului, să găsim resurse, să se vină cu soluții, să vedem cum trecem peste această perioadă. Nu ne putem permite să fim singura țară din Uniunea Europeană care să spună că nu poate să implementeze sancțiuni pentru că are o situație dificilă. Așa ceva este inadmisibil, trebuie să fim acolo și trebuie să fim, nu neapărat solidar, dar nu trebuie să susținem din banii și din taxele românilor, nu trebuie să susținem această ofensivă.

(Având în vedere situația din Ucraina, din Rusia, din momentul de față, aveți de gând să schimbați legislația sau să veniți cu o nouă legislație, în cee ace privește site-urile de propagandă?)

Aceasta este discuția astăzi, aici, cu ANCOM, cu CANA, i-am chemat și pe liderii de grup, amândoi sunt avocați, juriști, să vedem exact unde trebuie să lucrăm. Apoi în Comisiile juridice dar este clar că trebuie să ne pregătim mai bine pentru viitor, nu cred că am fost pregătiți, deși această propaganda există de ani de zile, cu toții am cam ignorat-o. Eu am atras atenția și asupra Băncilor rusești, de ani de zile, în care era statul roman acționar. L-am asigurat, săptămâna trecută, pe președintele României că orice modificare de legislație este necesară, în perioada următoare, Parlamentul României se va mobiliza și o va trece, în orice domeniu.

( Există discursuri propagandistice, inclusive aici, în Parlament, din partea unor senatori și deputați. Ce veți face în cazul acesta?)

Eu nu cred că va mai exista în perioada următoare așa ceva, nu vom mai vedea în această perioadă dar, dacă va exista, vor exista măsuri, așa cum am găsit și pentru a sancționa dezordinea și haosul și violența în Parlament, așa vom găsi și pentru aceste lucruri.

( România se află într-o criză energetică și importă gaz din Rusia. De unde vom găsi gaze pentru iarna următoare, pentru că importam gaz de la Gazprom.)

În primul rând, pentru această iarnă, rezervele sunt asigurate, nu este nicio problemă. Pentru perioada următoare, și iarăși este important să vedem ce înseamnă să investești. În primul rând avem mai multe planuri. Pentru iarna următoare, deja ministrul Energiei a fost în Qatar, se duce la Baku, pentru a găsi resurse pentru iarna viitoare dar, nu trebuie rezolvată doar iarna viitoare, trebuie ca pentru viitor, până în 2026, să ne asigurăm că România este securizată, din punct de vedere energetic, asta înseamnă investiții. Criza energetică, nu doar din România, ci și din Uniunea Europeană, arată clar lipsa investițiilor în acest domeniu. Dacă investim în următorii ani de zile, vă garantez că până în 2026 -2027, România ar putea deveni securizată energetic . Avem gaze în Marea Neagră, trebuie doar să trecem legea offshore, să înceapă investițiile și din 2027 putem să scoatem primele gaze din Marea Neagră, deja. România are resurse, nu ar trebui să mai așteptăm.

Vă mulțumesc!

Etichete: