Declarația de presă susținută de Președintele Senatului, Florin Cîțu, la Palatul Parlamentului – 8 Februarie 2022

Am avut o întâlnire scurtă, pentru a clarifica câteva informații din spații public, cu reprezentanții sindicatelor din învățământ. Au existat mai multe informații în spațiul public că Partidul Național Liberal s-ar opune semnării unui acord despre care noi nu am știut nimic și nu l-am văzut niciodată. 

Vreau să fie foarte clar că Partidul Național Liberal susține majorările salariale în învățământ, în sănătate, în sectorul public, în toate sectoarele, atâta timp cât există spațiu fiscal. 

Înțeleg, și din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții sindicatelor, Ministerul Finanțelor a spus că există șapte miliarde de lei în plus la buget. Acum, eu știu că o parte din bani s-au dus la CEC, alții s-au dus la Fondul Proprietatea, poate investiți.

Din partea Partidului Național există susținere (…) Am vrut să facem această clarificare ca să se știe foarte clar că Partidul Național Liberal susține aceste creșteri, dacă există spațiu fiscal.

(Asta înseamnă că vor fi creșteri salariale pentru cadrele didactice?)

Decizia este, bineînțeles, la Guvern și la Ministerul Finanțelor. 

( Dar din ce ați discutat dumneavoastră în coaliție, sunt semnale că ar exista bani pentru aceste creșteri salariale?)

În coaliție nu am discutat acest lucru, eu vă spun că am clarificat poziția Partidului Național Liberal. 1. Nu am purtat discuții despre un acord, așa că nu ne puteam opune. 2. Noi susținem majorările salariale, atâta timp cât există spațiu fiscal pentru ele. Înțeleg că există sume suplimentare la Ministerul Finanțelor, șapte miliarde de lei, o sumă foarte mare. Din această sumă, am văzut că a început să se cheltuiască, și aici este vorba de prioritizări (…).

( Astăzi era programată o ședință a coaliției de guvernare, de ce s-a amânat această ședință?)

S-a amânat pentru zilele următoare, am avut câteva discuții și ieri, 

( Ce ați discutat ieri la Guvern, știm că ați fost acolo, a fost și Marcel Ciolacu.)

Teme de pe agenda zilei. (…)

(Referitor la acel clip sponsorizat de Tineretul Social-Democrat, cum a fost primită de liderul social-democrat, Marcel Ciolacu?)

Cred că a și comunicat public acest lucru. Pentru mine este important să fim transparenți, și aici, mai mult aceasta a fost discuția, despre modul cum va funcționa această coaliție în viitor, pentru că Partidul Național Liberal nu poate niciodată să închidă ochii și în același timp să fie blamat că vrea să rupă această coaliție. Până la urmă, cei care au venit  în coaliție, când au venit la guvernare alături de noi, trebuie să se hotărască dacă vor să fie cu noi în echipă, și facem acest compromise, sau dacă vor să stea în opoziție.

(În această perioadă ar fi trebuit să fie prezentate și măsurile din partea fiecărui partid, ce se va întâmpla după 1 Aprilie pe partea de energie. Sunt luate acele măsuri, din partea PNL, de exemplu?)

Știu că este o întâlnire la Guvern, mâine. Să fie foarte clar, măsurile nu vin de la Partidele politice, ele vin de la Guvern. Specialiștii din partid se vor uita la variantele prezentate de Guvern și vom vedea care este cea mai bună. Decizia se va lua în coaliție dar lucrurile sunt puțin invers, soluțiile vin de la Guvern, pentru că acolo sunt toate informațiile, ANRE, Guvern, ei au toate informațiile. Când vom avea toate soluțiile, mâine, poimâine, ne vom uita la ele și vom decide.

( PNL cu ce propuneri vine? Pentru că PSD va veni, totuși, cu niște propuneri în ședința coaliției.)

Poate nu am fost clar, PSD nu vine cu nicio propunere, vine Guvernul cu propuneri. 

( Virgil Popescu a pregătit aceste propuneri și cum ar arăta ele? Ne așteptăm la o prelungire a Ordonanței de Urgență, ne așteptăm la o reglementare a prețurilor?)

Vă spun cee ace v-am spus acum câteva secunde, Guvernul va veni cu soluțiile în coaliție și în coaliție vom decide care este cea mai bună soluție.

(Ședința de coaliție a fost amânată, tocmai pentru a veni cu aceste soluții?)

Este unul dintre motive, pentru că mâine este întâlnirea la Guvern. După aceea, sperăm să avem câteva concluzii pe care să le putem comunica.

( Plafonarea prețului la alimente este o măsură pe care ar susține-o și liberalii?)

A mai fost discuția aceasta cu plafonarea și în 2020, în plină criză. Atunci, iarăși se vorbea despre creșterea prețurilor. Astă vară, toată lumea plângea de mila producătorilor români care își aruncau produsele pentru că aveau prețuri foarte mici. Acum venim și spunem că prețurile sunt foarte mari.

Prețul, cel mai bine, este determinat de cerere și ofertă. Se întâlnesc consumatorii cu producătorii și acolo se determină prețul, nu din intervenția statului. Orice ingerință în piață vine cu costuri foarte mari. Eu am  înțeles piața energiei, acolo se face un compromis, pentru că nu era o piață care funcționa chiar bine. Dar produselor alimentare, eu cred că funcționează foarte bine, (…)

( Referitor la creșterea prețurilor la carburanți, s-a discutat și despre acest aspect, în spațiul public.)

În spațiul public se discută foarte multe ar, repet, trebuie să ne gândim că plafonarea înseamnă imediat penurie. Nimeni, niciun producător nu va dori să mai investească într-o industrie în care prețurile sunt plafonate. Nu trebuie să mai aruncăm aceste subiecte în spațiul public, fără să ne gândim la consecințe.

( Dumneavoastră vorbeați la plafonare la toate produsele. Ați avut această discuție în coaliție sau cu ministrul Finanțelor?)

Era o exagerare și sperăm că vedeți ironia. Dacă plafonezi câteva prețuri, mai bine te duci și plafonezi toate prețurile din economie, că altfel nu are niciun sens. Ideea este că plafonarea duce la penurie, am văzut că sunt țări care au încercat acest lucru, au ținut o lună de zile și apoi le-au dat la o parte, pentru că nu este niciodată o măsură.

Piața energiei, prețurile la gaze și la energie electrică este o altă piață. Și acolo trebuie să fim foarte atenți, pentru că există companii care vor să investească în România, în acest domeniu, dacă noi spunem că vom plafona prețurile, vom interveni în piață, nimeni nu vrea să-și pună banii într-un sector care este controlat de Guvern. 

( Este o altă piață, domnule Cîțu, cea a energiei, doar că aceasta le influențează cumva pe toate celelalte, inclusive alimentele.)

Să știți că piața forței de muncă le influențează pe toate și faptul că există pe piața forței de muncă un deficit de personal, influențează. Toate sunt influențate între ele, dar cel mai bine le reglează piața. Dacă noi credem că există vreo minte luminată, care stă undeva, cu un pix și un creion și spune că prețul ăsta este cel mai bun și ăsta e cel mai bun și că așa se reglează piața, greșim amarnic. Dacă, cumva, crede cineva că poate să determine prețul pentru fiecare piață, pentru că ei știu mai bine deciziile de investiții, de consum, de economisire, ne înșelăm amarnic. S-a încercat acest lucru și în Rusia și în România și s-a văzut că experimentul nu a funcționat. Nu o să mergem în aceeași direcție. România nu va merge în acea direcție.  

România a avansat în ultimii ani, tocmai, pentru că a îmbrățișat economia de piață și vom merge în această direcție. 

( Există vreo măsură la care vă gândiți pentru prețul la combustibil?) 

Prețul la combustibil a mai crescut și anul trecut și, apoi, a scăzut. Asta fac prețurile în economie. Cresc, scad, asta fac prețurile. Până la urmă, într-o economie, dinamica prețului este normală. Companiile apar, asta înseamnă.  

( Ca să nu mai crească prețurile atât de mult pentru populație, ar fi cazul sau s-ar putea ajunge la un plafon la energie și pentru producători?) 

Să vedem variantele cu care vine Guvernul. Trebuie să fie variante, care să ne permită, ca piața să se dezvolte. Eu, din punctul nostru de vedere, cea mai bună variantă este să avem un acord transpartinic de investiții în sectorul energetic, iar rezultatul să fie, în 2027, România să aibă securitate energetică. Asta este ceea ce propunem noi. Restul, sunt soluții pe termen scurt, care nu rezolvă nimic. Că plafonăm două luni de zile prețurile, nu înseamnă că peste trei luni de zile nu o să crească.  

( Ați spus că este o prioritate pentru această sesiune legislativă, când ar trebui să vină ministrul Virgil Popescu cu inițiativa legislativă în Parlament?) 

Foarte, foarte, foarte curând. 

( Are un termen?) 

Cred că cinci săptămâni, cam asta este deadline. Proiectul de investiții, în special cel din Marea Neagră, știți foarte bine că depinde de legea offshore. 

( (…) la 5%. Este o măsură anunțată anteriorul de premierul Ciucă) 

Dacă reducerea taxelor ar duce la reducerea prețurilor în economie, noi le susținem pe toate. Aici, trebuie să vină economiștii și să ne spună dacă acel coeficient de elasticitate duce la o scădere a prețurilor sau nu. Este complica! Dacă, de exemplu, cererea există (…) prețul produselor de tutun, ni se spunea că dacă le facem mai scumpe, va scădea consumul. Nu, asta înseamnă că cererea este inelastică. Așa și aici, dacă este inelastică pentru un produs s-ar putea să fie mai complicat să reduci doar taxe. Noi o să susținem reducerea taxelor, întotdeauna, înaintea oricărei măsuri pentru reducerea prețurilor. Dacă există cineva și ne arată că o reducere a TVA va duce la reducerea prețurilor, PNL o va susține, la toate prețurile din economie. 

Reducerea taxelor, pentru noi, este un obiectiv. Asta înseamnă un stat mai suplu, mai eficient și o să vedem de unde o să luăm bani să facem și autostrăzi. 

( Lăsați impresia ca și cum ar fi o situație extrem de lejeră la noi în țară, prețurile cresc, ba mai scad, ba plafonare, ba fără reglementare, nu considerați că este o situație îngrijorătoare la noi în țară? Cineva trebuie să vină cu soluții și cineva trebuie sp-i ajute, până la urmă, pe români) 

Să le luăm pe rând. România, în 2020, a închis economia două luni de zile, aia este o situație în care 1 milion de români stăteau acasă, erau în risc să nu-și plătească ratele la bancă, facturile și am găsit soluții pentru români în perioada respectivă. 1 milion de oameni au fost ajutați. Companiile nu s-au închis, din contră, s-au redeschis, se găsesc soluții pentru situații complicate. Soluțiile nu se găsesc la partidele politice, ele sunt la Guvern și de acolo le așteptăm în Coaliția guvernamentală pentru a le accepta.  

( Cei 75 pentru investiții care, de fapt, nu au mai fost 7%, ați mai discutat în Coaliție, astfel încât, la o rectificare bugetară să se ajungă la acest procent?) 

Nici nu trebuie să mai discutăm. Există o promisiune fermă din partea premierului și a partenerilor de Coaliție că, la rectificarea bugetară suma o să fie ajustată, ca să ajungem la 7% din PIB. Ne uităm la anul trecut, 96% execuție pe banii alocați în investiții. Deci, așa am reușit să avem o creștere economică mai mare. 

Soluțiile, revenind la întrebarea dumneavoastră, sunt în investiții. Dacă vrei să ai creștere economică, dacă vrei să-i ajuți pe români, trebuie să le dai oportunități, să aibă locuri de muncă bine plătite. Acestea vin nu din plafonare, nu din intervenția statului, din contră, vin din investiții, din creștere economică. Mai multe companii care vor crea locuri de muncă, așa se dezvoltă economia. Dacă mergem în direcția cealaltă, o să fie mai complicat.  

( (…) din cauza crizei energetice, oamenii au rămas fără locuri de muncă) 

Rata șomajului am văzut că a scăzut în România în ultimul an de zile. Este aproape de nivelul de dinainte de criză. Avem un PIB care a depășit nivelul de dinainte de criză, salariile au crescut. 

( Alro Slatina se închide?) 

Din ce știu eu, Alro Slatina este o companie privată, care are un management privat, salariile sunt plătite din sectorul privat.  

( Plătește taxe la stat?) 

Bineînțeles! Este o companie privată. Nu pot să vorbesc despre ce poate să facă. Dacă vă aduceți aminte, Dacia în 2020 a închis câteva săptămâni fabrica. Am găsit acel șomaj tehnic, i-am ajutat. Soluțiile vin de la Guvern. Noi o să susținem orice soluție, care face ca, în România, capacitatea de producție să rămână intactă și să crească.  

( (…) anumite modificări legate de regulamentul Camerei Deputaților, nu sunteți președinte al Camerei Deputaților, dar sunteți președintele unui partid care poate să vină cu propuneri pentru modificarea regulamentului) 

O să vină, dar nu doar la Camera Deputaților.  

( Ce propune PNL pentru modificarea regulamentului?) 

Trebuie să propunem măsuri foarte, foarte dure. Ne uităm, acum, care sunt acestea și ce putem să facem. Până la urmă, vă spun ce am spus și ieri, totul a început sau am permis, atunci când USR și AUR l-au agresat pe Florin Roman și am trecut peste acel eveniment, nu s-a întâmplat nimic. Când îi lași liberi, așa, pe astfel de oameni, ei o să fie din ce în ce mai agresivi. O să avem mai multe variante și le vom pune în discuție. 

( Poate să fie stabilită libertatea?) 

Nu este vorba de libertate, este vorba de violență.  

( Dacă umblă liberi…) 

Dacă oamenii violenți umblă liberi și îi lăsăm, ei își vor face de cap. Trebuie să nu-i mai lăsăm.  

( Procurorii trebuie să ia niște măsuri, astfel încât, George Simion să fie reținut?) 

Cu siguranță există o plângere penală și eu cred că se va face ancheta cu celeritate, ca și în celelalte cazuri pe care le-am văzut în ultima perioadă.  

( Dar aici făcută în Parlament?) 

În Parlament ne uităm la o variantă. Nu știu, prima oară o sancțiune, a doua oară să vină jandarmii să-l scoată. 

( În contextul în care o să mai vedeți în Cameră, în Plen, în Senat persoane fără mascăm, o să fiți primul (…) )  

Nu, am spus că se poate considera că deja am făcut sesizare și să se ia măsuri.  

( Ați făcut vreo sesizare?) 

Dacă am spus că se consideră că deja am făcut sesizarea. 

Vă mulțumesc!  

Etichete: