Declarația de presă susținută de președintele Senatului, Florin Cîțu – 16 Februarie 2022

( Pentru a evita o criză economică, reducerea cu 5% la CAS, cu 2% TVA general. Le-ați discutat ieri, cum au fost primite?)

Am discutat. Eu am spus, de fiecare data, cui vrea să asculte, că puterea de cumpărare a românilor este grav afectată în această perioadă, nu doar a celor din sectorul bugetar, și atunci, singurul mod în care putem, astăzi, să-i ajutăm pe toți românii este acela de a reduce contribuțiile cu 5%. Astfel, imediat, dar imediat, ar intra mai mulți bani în buzunarele românilor și în acest fel ar putea să folosească banii pentru plata facturilor, pentru a consuma în continuare, pentru a economisi, pentru ceea ce doresc. Pe noi ne interesează o măsură care să meargă pentru toți românii, nu doar pentru cei din sectorul bugetar.

( Aceste măsuri ar putea fi acceptate de social-democrați, după discuția pe care ați avut-o ieri?)

Nu văd, de ce nu.

( Care a fost reacția, în momentul în care ați propus în coaliție?)

Sunt discuții dar nu văd de ce nu.

(Cum s-ar suplimenta minusul la buget pe care l-ar aduce astfel de măsuri?)

14 miliarde de euro granturi din PNRR, așteaptă să-i luăm. Avem banii aceștia și nu există nicio scuză să nu luăm acei bani. Dacă facem reformele, în primul rând, pe partea de cheltuieli, lucrurile se vor așeza. Deci, reforma Administrației publice, reorganizare administrativ-teritorială, reforma sistemului de pensii, toate lucrurile sunt acolo, dacă le vom face pe toate acestea, vom vedea că există și spațiu fiscal. După ce facem toate aceste lucruri, va exista spațiu fiscal.

( A fost și ministrul Finanțelor present?)

Nu.

(Economiștii avertizează că Guvernul este deja pe o gheață foarte subțire, în privința veniturilor la buget.)

Aici, eu nu știu datele trebuie să le cer de la Ministerul Finanțelor, înțeleg că acolo sunt 7 miliarde de lei în plus.

( Există riscul de a cădea în brațele FMI, de a apela la ajutorul FMI?)

Am văzut că sunt discuții. Nu pot să vă spun exact, ce pot să le spun oamenilor este că atât timp cât PNL va fi  la guvernare, nu va exista un acord cu FMI. Am demonstrate că putem să ne finanțăm în cele mai complicate condiții, nu vom accepta un acord cu FMI, chiar dacă acesta se va face, și acolo trebuie să consultăm Banca Națională, Ministerul Finanțelor, Partidul Național Liberal nu susține un acord cu FMI.

(Ca să înțelegem mai bine, legat de cele 14 miliarde de euro care ar trebui să vină de la Comisia Europeană, pe PNRR, ele au deja o destinație clară puin PNRR. Banii care ar veni din colectarea de taxe, impozite, au altă destinație.)

 Cel mai simplu este de văzut așa, puteți face o investiție cu acei bani și ceilalți bani putem să-I folosim pentru restul. Aceasta este idea. Deci, avem bani pentru investiții din PNRR și restul putem să ne permitem să-i ajutăm pe români.

(Ieri, la coaliție, ați avut discuții și pe măsurile legate de energie, atât de discutate și așteptate în spațiul public?)

Sunt discuții pe energie, a fost o discuție interesantă pe care PNL o va susține, și este propunerea noastră. Pe Piața forward, se vând contractile la termen, astăzi nu este nevoie să plătești nimic până nu ai contractual. Este o formă de contract, a fost acceptată, există această formă de contract. Ne-am propune ca într-o anumită perioadă, nu știu, o lună de zile, după ce s-a încheiat acest contract, să vii cu banii și să plătești, pentru că altfel, cineva care încearcă să facă speculații, nu ar mai face pentru că încearcă să pună banii jos. Al doilea lucru, companiile de stat din România, într-o perioadă de criză, poate ar trebui să ne gândim să nu lăsăm așa mult să vândă toată producția pe Piața forward, măcar o parte din ea să o păstreze pentru situații de criză. Să spune, în situații de criză nu poți să vinzi pe  Piața forward decât “x” din producție. Atunci ne-am asigura. Din păcate, anul acesta, producția de energie a fost vândută, în mare parte pentru 2022, dar trebuie să învățăm din această lecție. Sunt două soluții pe care noi le-am susține. Una este să trebuiască să plătești, după o lună de zile, o parte din contract. A doua, companiile de stat să nu mai vândă toată producția  forward, să vândă doar o parte din ea. Voi detalia aceste propuneri în coaliție.

(Aceste măsuri legate de vânzarea de către producătorii de energie ar fi o măsură care ar putea afecta contractile abia de anul viitor.)

Trebuie să învățăm din lecțiile crizei. Se întâmplă și pe celelalte piețe, lucrurile sunt similare, trebuie să învățăm din ele.

(Cum își justifică Guvernul faptul că a pierdut ieri la CCR pe Ordonanța 19 care modifică Legea 55. A fost declarată neconstituțională, din cauza exclusive a felului în care Guvernul a gestionat și nu a respectat pașii legali. )

Este o bună întrebare. Cred că trebuie să o puneți Guvernului care era atunci și nu a respectat pașii legali. Era un alt premier care astăzi, am văzut, dă lecții pe la televizor.

( Ați discutat cu juriștii partidului dacă va fi nevoie de o reglementare suplimentară, în contextul de față, pentru a evita eliminarea obligativității măștii în  spațiile publice? Aveți această preocupare?)

Așteptăm de la Guvern soluțiile. Sunt sigur că decizia CCR va fi pusă în vigoare în 48 de zile.

Mulțumesc!

Etichete: