În perioada 9-11 septembrie, la Neptun, s-a desfășurat Școala de vară a OFL România, la care au participat peste 300 de doamne liberale din toată țara.
În cadrul sesiunii de deschidere oficială care a avut loc sâmbătă, 9 septembrie, președinta organizației, Florica Cherecheș a spus: „Ne întâlnim cu multă bucurie după doi ani de pandemie în care nu ne-am putut vedea, într-o perioadă în care suntem în plin proces de alegeri locale și județene la organizațiile de femei, etapă în care ne organizăm, invităm alături de noi în partid alte femei din județele noastre și ne pregătim pentru că 2024 ne bate la ușă și vrem să fim pe baricade, așa ca întotdeauna, cu forțe proaspete și sporite.”
La deschiderea oficială, pe lângă președintele PNL Nicolar Ciucă, secretarul general Lucian Bode și prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, au mai participat lideri ai partidului de la nivel național și local, printre care, președintele Senatului, Alina Gorghiu, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, prefectul Silviu Coșa, președintele PNL București, Ciprian Ciucu, președintele PNL Constanța Bogdan Huțucă.
Premierul României, Nicolae Ciucă, și-a afirmat public angajamentul de a promova mai multe femei pe listele de alegeri locale și parlamentare, susținând aprobarea inițiativei legislative care este acum în Camera Deputaților, după ce a trecut de Senat, care prevede o cotă de gen pentru o mai justă reprezentare a celor două sexe. Domnia sa a afirmat: „…cotele de gen și meritocrația nu se exclud reciproc, iar această soluție este doar un mijloc pentru promovarea respectului și a echității de gen în politica românească”.
Acest lucru este o necesitate deoarece, în România, femeile reprezintă 51% din populația țării, însă, în Parlament, reprezentarea acestora este de doar 17%, ceea ce înseamnă că marea majoritate a femeilor nu sunt reprezentate la acest nivel., dar nici la un nivel inferior, în consiliile locale sau județene.
Competiția este importantă ca factor de progres, dar este necesar să se pornească în cmpetiție cu șanse egale, ceea ce din păcate nu se întâmplă, pentru că femeile sunt tratate cu stereotipuri și prejudecăți.
Oaspeții au întărit nevoia de a sprijini participarea mai multor femei la actele de decizie la nivel local, județean și național pentru că societatea are nevoie și de acele proiecte pe care le inițiază de obicei femeile, care țin de educație, sănătate, prevenție, violență domestică, demografie, familie, protecția mediului.
În cadrul Școlii de vară a avut loc și o dezbatere pe Legile educației, în care au fost prezentate atât cele mai importante noutăți pe care le aduc acestea, dar și elementele mai controversate, iar participantele, multe din domeniu, au avut posibilitatea să pună întrebări sau să ofere sugestii pe teme de educație.
Subiectul reprezentării femeilor a fost abordat și cu un expert în domeniu, Laura Albu, Președinta Romanian Women’s Lobby, abordarea fiind una constructivă, pentru a identifica mecanismele prin care ajungem să ne îndeplinim acest obiectiv, inclusiv ca pregătire pentru alegerile din 2024.
În egală măsură, Școala de vară a fost și un prilej de a face schimb de experiență, a construi relații noi și a le întări pe cele vechi, a crea acea comunitate a doamnelor liberale care constituie forța noastră ca organizație.