Biroul Permanent National

Ilie Bolojan

Președinte PNL

Prim-Ministru

BEx este organismul permanent de conducere a activității partidului între două ședințe consecutive ale BPN.

Președintele PNL este garantul înfăptuirii Programului politic, al respectării și aplicării Statutului și al păstrării identității, unității și prestigiului partidului. Președintele PNL este persoana care sintetizează elementele de identificare ale partidului și, totodată, simbolizează valorile sale ideologice și politice fundamentale. În acest sens, el este liderul doctrinar și de imagine al partidului.

   BEx are următoarele atribuții:

a. organizează și conduce întreaga activitate internă și internațională a partidului între două ședințe consecutive ale BPN;

b. adoptă și urmărește punerea în aplicare a măsurilor de îndeplinire a deciziilor și hotărârilor organismelor de conducere ale partidului la nivel național;

c. definește linia politică concretă și prioritățile partidului, coordonează între ele programele politice sectoriale și le propune spre analiză și aprobare BPN sau, după caz, CN;

d. elaborează metodele și asigură mijloacele pentru realizarea programelor politice ale partidului;

e. ratifică liderii grupurilor parlamentare din Parlamentul României și din Parlamentul European;

f. ratifică candidaturile pentru funcțiile eligibile din Camerele Parlamentului;

g. stabilește strategia activității parlamentare a partidului și, în acest context, adoptă programele legislative și avizează principalele inițiative legislative ale partidului; coordonează și evaluează activitatea parlamentarilor europeni;

h. monitorizează și analizează activitatea autorităților statului și adoptă măsurile care se impun ca reacție la acțiunile acestora;

i. stabilește politica de urmat față de instituțiile statului;

j. supune spre aprobarea BPN principiile de bază și limitele mandatelor de negociere politică pentru reprezentanții partidului și supune, ulterior ratificării în prima ședință a CN, rezultatele negocierilor respective;

k. organizează relațiile cu alte partide, grupări și formațiuni politice, sindicate, precum și cu organismele și structurile administrației locale și ale societății civile;

l. inițiază, cu aprobarea BPN sau, după caz, CN, politicile de alianțe ale partidului ori încheierea unor alianțe electorale, inclusiv cele cu liste de candidați comune, precum și politica de coaliție parlamentară și guvernamentală;

m. conduce, îndrumă și coordonează activitatea tuturor organismelor partidului, cu excepția BPN, CN, CON, CNSR, CA și CNRC;

n. concepe, coordonează și propune CN modul de pregătire și desfășurare a campaniilor electorale și stabilește coordonatorii campaniilor electorale la nivel național;

o. propune BPN candidatul partidului la funcția de prim-ministru; 

p. stabilește mandatul prin care miniștrii duc la îndeplinire politicile PNL;

q. sancționează membrii de partid cu funcții alese sau numite în interiorul partidului sau dobândite prin susținerea partidului, cu excepția celor aleși în CN și CON;

r. îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în prezentul Statut, putând întreprinde totodată orice alte măsuri concrete necesare îndeplinirii obligațiilor sale statutare;

s. elaborează, cu consultarea CNSR, și propune spre aprobare BPN, Codul Etic;

t. aprobă și revocă, la propunerea președintelui, purtătorul de cuvânt al partidului;

u. stabilește calendarul desfășurării Comitetelor de Coordonare Județene

    BEx este compus din : 

1. Președintele partidului;

2. 4 prim-vicepreședinți; :

3. secretarul general;

4. 19 reprezentanți regionali dintre care 8 vicepreședinți aleși conform Regulamentului privind alegerea reprezentanților regionali și validați de CON;  

5. Ulterior CON/CONE, BEx se completează cu 2 personalități publice, cu derogare de vechime, desemnate la propunerea Președintelui PNL, conform statutului.

SECRETAR GENERAL

Robert Sighiartău

Secretar General PNL

PRIM-VICEPREȘEDINȚI

Dan Motreanu

Prim-vicepreședinte

VICEPREȘEDINȚI

Mircea Abrudean

Vicepreședinte

Ioan Popa

Vicepreședinte

Siegfried Muresan

Vicepreședinte

Oana Gheorghiu

Vicepreședinte

Alexandru Muraru

Vicepreședinte

Dragoș Pîslaru

Vicepreședinte

Florin Roman

Vicepreședinte

Gabriela Horga

Vicepreședinte

MEMBRI

Ion Dumitrel

Președinte PNL Alba

Gheorghe Falcă

Președinte PNL Arad

Mihai Coteț

Președinte PNL Argeş

Mircea Fechet

Președinte PNL Bacău

Florin Birta

Președinte PNL Bihor

Valeriu Iftime

Valeriu Iftime - interimar

Președinte PNL Botoşani

George Scripcaru

Președinte PNL Braşov

Popa Alexandru

Președinte PNL Brăila

Adrian Mocanu

Președinte PNL Buzău

Marcel Vela

Președinte PNL Caraş Severin

Serban George Catalin

Președinte PNL Călăraşi

Daniel Buda

Președinte PNL Cluj

Florin Mitroi

Președinte PNL Constanţa

Stelian Floroian Olimpiu

Președinte PNL Covasna

Virgil Guran

Președinte PNL Dâmboviţa

Stefan Stoica

Președinte PNL Dolj

Ioan Sîrbu

Președinte PNL Gorj

Sebastian Buzila

Președinte PNL Harghita

Vetuta Stănescu

Președinte PNL Hunedoara

Adrian Peiu

Președinte PNL Ialomiţa

Marian Petrache

Președinte PNL Ilfov

Ionel Bogdan

Președinte PNL Maramureş

Virgil Popescu

Președinte PNL Mehedinţi

Ciprian Dobre

Președinte PNL Mureş

Laurentiu Leoreanu

Președinte PNL Neamţ

Știrbu Gigel Sorinel

Președinte PNL Olt

Mircea Roșca

Președinte PNL Prahova

Adrian Cozma

Președinte PNL Satu Mare

Cristian Lazăr

Președinte PNL Sălaj

Raluca Turcan

Președinte PNL Sibiu

Fădor Angelica

Președinte PNL Suceava

Daniel Constantin

Președinte PNL Teleorman

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea

Președinte PNL Timiş

Ilie Stefan

Președinte PNL Tulcea

Cristian Buican

Președinte PNL Valcea

Marius Arcăleanu

Președinte PNL Vaslui

Dragoș Ciobotaru

Președinte PNL Vrancea

George Tuță

Președinte PNL Sector 1

Paul Moldovan

Președinte PNL Sector 6

Sebastian Burduja

Președinte PNL Bucuresti