Siegfried Muresan: În urma solicitării mele, Comisia Europeană propune 28 de milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane

Partidul Național Liberal > Noutăți > Siegfried Muresan: În urma solicitării mele, Comisia Europeană propune 28 de milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane

Comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, a prezentat vineri cel de-al doilea proiect de buget al Uniunii Europene pentru anul 2019 după ce, în prima rundă a negocierilor bugetare, Parlamentul European și Consiliul UE nu au ajuns la un acord.
Vestea bună este că, în proiectul de buget, sunt propuse 28 milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de pesta porcină africană și gripa aviară. Este exact suma pe care am obținut-o eu în cadrul primei runde de negocieri dintre Parlament și Consiliu.
După ce negocierile inițiale au eșuat, mi-am dat seama că, pe lângă banii obținuți de noi în negocieri, este esențial ca Guvernul României să ceară oficial Comisiei Europene alocarea, în noua propunere de buget, a fondurilor necesare pentru despăgubirea fermierilor afectați. Numai așa ne puteam asigura că România primește nivelul maxim de fonduri pentru combaterea pestei.
Mai mult decât atât, președintele Partidului Național Liberal – Partidul Naţional Liberal, Ludovic Orban, a transmis săptămâna trecută o scrisoare prim-ministrului României, Vasilica-Viorica Dăncilă, în care a solicitat ca Guvernul României să transmită Comisiei toată documentația necesară prin care să dovedească faptul că România are nevoie de aceste fonduri și că, în plus, a luat toate măsurile preventive solicitate de Comisie pentru a putea beneficia de acest sprijin.
Faptul că, în proiectul de buget, Comisia Europeană a propus ca sprijin pentru pesta porcină africană exact suma pe care am obținut-o eu în negocieri și niciun euro în plus dovedește că Guvernul nu a făcut nimic pentru a crește nivelul alocărilor. De asemenea, prim-ministrul Dăncilă nu a binevoit să ofere vreun răspuns la scrisoarea trimisă de președintele PNL.

Ca atare, solicităm din nou Guvernului României ca, înaintea de negocierile finale dintre Consiliu și Comisia Europeană care urmează să aibă loc săptămâna aceasta, să ia toate măsurile pentru a se asigura că Consiliul este de acord măcar cu suma propusă de Comisie pentru sprijinirea fermierilor afectați de pesta porcină.

Purtător de cuvânt al PPE și eurodeputat PNL,
Siegfried Muresan