Sambata NU DEVINE zi lucratorare, iar legea NU SCHIMBA programul de lucru, ci se refera strict la orele suplimentare

Partidul Național Liberal > Noutăți > Sambata NU DEVINE zi lucratorare, iar legea NU SCHIMBA programul de lucru, ci se refera strict la orele suplimentare

O informație interpretată gresit, in mod tendentios, de anumite persoane, care considera ca inseland lumea vor castiga capital electoral si asupra căreia deputatul Dan Vilceanu, co-initiator al acestei legi, face precizările necesare:

1. Nu am depus nici un proiect în care SÂMBĂTA devine zi lucrătoare. Proiectul de lege pe care l-am propus nu schimbă cu nimic programul de lucru de 40 de ore, ci se referă strict la orele suplimentare care sunt și rămân opționale.

2. Proiectul pe care l-am depus nu impune obligații nici pentru angajați, nici pentru angajatori, ci doar permite celor două părți să își facă programul așa cum doresc. Astfel, angajatorii își rezolvă problema deficitului de personal în perioade aglomerate, iar angajatul primește mai mulți bani dacă DOREȘTE să lucreze într-o zi de repaus.

3. Repet, orele suplimentare sunt opționale, angajatul alege dacă lucrează sau nu, angajatorul nu-l poate obliga, iar proiectul meu nu schimbă acest lucru. Oferă doar posibilitatea plății în bani și nu cu timp liber în cazul în care orele suplimentare sunt prestate într-o zi de repaus săptămânal.

4. Proiectul este pe circuitul parlamentar și eu sper că toți colegii vor citi cum trebuie și vor înțelege că acesta este și un răspuns la solicitările din piață și vine pe un deficit uriaș al forței de muncă. Recent, Guvernul a suplimentat cu 10.000 de persoane contingentul de lucrători pe piaţa forţei de muncă din România. În plus, angajatorii se plâng că au zeci de mii de locuri de muncă neocupate.

5. Le-am răspuns la întrebări tuturor jurnaliștilor și celorlalți oameni care m-au întrebat și o să explic de fiecare dată. Viziunea mea asupra politicii în domeniul muncii în România este de simplificare și flexibilizare a pieței muncii.