Raluca Turcan: PSD ofera mita electorala propriilor parlamentari, din bani publici

Partidul Național Liberal > Noutăți > Raluca Turcan: PSD ofera mita electorala propriilor parlamentari, din bani publici

Am avut o nouă mostră a modului în care PSD a confiscat instituția Parlamentului pe persoană fizică în scop de favorizare a infractorilor, pentru că vacantarea locului de deputat a domnului Goga, înseamnă, de fapt, eliberarea unui loc de deputat pentru o persoană condamnată definitiv cu interzicerea drepturilor  electorale.

Așadar, astăzi, în văzul tuturor, am primit dovada modului în care infractorii sunt protejați prin abuz în Camera Deputaților. Este, practic, o ultimă dovadă că ceea ce a creat Liviu Dragnea în Camera Deputaților se perpetuează, indiferent de numele celor care acum conduc această instituție. S-a creat un sistem, un mod de decizie politică în favoarea persoanelor cu condamnare definitivă, adică  infractori dovediți. Îmi pare rău că  folosesc acest termen, însă, legal, acesta este termenul care se potrivește.

Mai mult decât atât, abuzurile celor din PSD și natura infracțională a acțiunilor acestora, se manifestă la cote de alarmă  în ultimele zile de dinaintea  moțiunii de cenzură și fac un apel către instituțiile statului român să se autosesizeze și să înceteze aceste acțiuni de presiune personală la adresa semnatarilor moțiunii de cenzură și în același timp de folosire a banilor publici pentru a influența votul la moțiunea de cenzură.  Este un demers exercitat pe bani publici, cu scopul de a bloca moțiunea de cenzură.

Am primit foarte multe plângeri din partea semnatorilor moțiunii că sunt contactați de la vârful PSD, până la nivel de  parlamentari sau autorități locale și li se promit bani publici, avantaje instituționale și  în același timp se recurge la presiuni personale.

Sunt oameni care au ajuns în pragul disperării doar pentru că respectă un vot covârșitor al românilor dat în 26 mai, adică 6,5 milioane de români care au spus că nu  mai vor abuz de putere în instituțiile statului român și favorizarea infractorilor prin instituțiile statului român.

Închei adresându-mă direct instituțiilor statului român, care ar trebui să vegheze  ca acest dezmăț instituțional proinfracțional să înceteze în România.