Raluca Turcan: Cum s-a putut ajunge în situația ca Președintele Camerei Deputaților, un infractor aflat (ÎNCĂ!) în funcție publică să depună la Curtea Constituțională, cu mâna unui subaltern, o sesizare al cărei obiect este albirea propriului dosar?

Partidul Național Liberal > Noutăți > Raluca Turcan: Cum s-a putut ajunge în situația ca Președintele Camerei Deputaților, un infractor aflat (ÎNCĂ!) în funcție publică să depună la Curtea Constituțională, cu mâna unui subaltern, o sesizare al cărei obiect este albirea propriului dosar?

Intr-un comunicat de presa, prim-vicepresedintele PNL, Raluca Turcan a anuntat ca  PNL a solicitat astăzi Curții Constituționale a României să suspende procedura de judecată a cererii depuse de Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, în perioada în care îl înlocuia pe șeful lui de partid, devenind Președinte al Camerei (Dosarul nr.642E/2019, cu termen la data de 10 aprilie 2019).

Motivul pentru care am înaintat această cerere Curții ține de faptul că articolul din Regulament în temeiul căruia a fost înaintată cererea este în dezacord cu prevederile legii fundamentale. PNL a înaintat tot astăzi CCR o sesizare de neconstituționalitate, cu acest subiect.„, scrie Raluca Turcan

După cum știți, Curtea Constituțională a primit recent o sesizare privind un conflict denumit oficial „de natură juridică între Parlament şi Înalta Curte de Casație și Justiție”, semnat de Florin Iordache, înlocuitor temporar al lui Liviu Dragnea la Conducerea Camerei Deputaților. Conflictul real este de fapt de natură penală și este între condamnatul Liviu Dragnea și instanțele care au îndrăznit să dea sentințe împotriva lui. Adevărații autori ai sesizării: avocații lui Liviu Dragnea.

Cum s-a putut ajunge în situația ca Președintele Camerei Deputaților, un infractor aflat (ÎNCĂ!) în funcție publică să depună la Curtea Constituțională, cu mâna unui subaltern, o sesizare al cărei obiect este albirea propriului dosar? Din nefericire, chiar Regulamentul Camerei Deputaților a permis acest lucru, printr-un articol al său, art. 35  alin. (1)-(3) conform căruia Președintele Camerei poate delega vicepreședinților toate atribuțiile sale, inclusiv pe cele constituționale. Prevederile articolului 35 încalcă dispozițiile mai multor articole din Constituție (art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (1) și (2), art. 66 alin. (3), art. 89 alin. (1), art. 98 alin. (1), art. 146 lit. a), b), c) și e), art. 147 alin. (4)), care fac o distincție clară între atribuțiile și importanța pe care legea fundamentală o conferă Președintelui Camerei și cele ale vicepreședinților. O lectură juridică atentă a acestor articole arată că legea fundamentală impune anumite limite ale delegării atribuțiilor dinspre Președinte către vicepreședinți și că delegarea nu poate viza aspecte de natură constituțională.

Rolul vicepreședinților, așa cum este trasat în Constituție, este de a acorda sprijin în exercitarea atribuțiilor de către președintele Camerei, de a asigura continuitatea conducerii funcționale a Camerei, prin îndeplinirea unor sarcini nominalizate de către Biroul permanent. Atribuțiile constituționale ale președintelui Camerei nu pot fi exercitate decât de el însuși și nu pot fi încredințate  altei persoane, fiindcă el este ales prin votul majorității deputaților prezenți, iar nu prin negociere politică. O delegare a acestor atribuții ar trebui realizată doar cu acordul celor care l-au ales, respectiv plenul Camerei Deputaților.

Lipsa unei limitări a delegării în textul Regulamentului Camerei poate genera situații aberante precum cea în care un vicepreședinte de Birou permanent, căruia președintele Camerei i-a delegat în mod arbitrar atribuțiile sale constituționale, ar putea deveni chiar și Președintele interimar al României!

Mai mult, prevederile Regulamentului Camerei încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 45/1994, care a stabilit că natura juridică a Regulamentului Camerei Deputaților este aceea de hotărâre care reglementează organizarea proprie şi internă a Camerei, prevederile sale nu pot stabili drepturi şi obligații decât pentru deputați, precum şi pentru autoritățile, demnitarii şi funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera.

Sesizarea PNL depusă la CCR explică pe larg viciile Regulamentului și  caracterul său neconstituțional. Ea este însoțită de solicitarea de a suspenda judecarea dosarului depus de Florin Iordache, pentru a afla mai întâi dacă el avea într-adevăr, conform Constituției, căderea să depună această sesizare.

Prin demersul nostru, cerem Curții Constituționale să verifice constituționalitatea acelui cadru legislativ care poate permite ca interesele de partid și solidaritatea de tip mafiot emblematice pentru PSD să deturneze hotărâri ale instanțelor.

Avem nevoie de o garanție că legea din România este împotriva infractorilor și nu la mâna infractorilor. Nu putem lăsa instituții ale statului precum Camera Deputaților sau Curtea Constituțională să fie folosite în acțiunea de albire a dosarelor pesediste. România a depășit demult limita toleranței față de aceste abuzuri ale actualei puteri. Avem nevoie ca instituțiile garant – cum este și Curtea Constituțională – să intervină pentru a spune stop corupției și ilegalităților devenite literă de lege în timpul guvernării PSD.

Sesizarea  de neconstituționalitate pe acest subiect, în linkul alăturat – http://s.go.ro/gt0rc6hn