Programului politic al PNL Bucuresti: „Împreună construim Noul Bucureşti – priorităţile guvernării locale liberale”

Partidul Național Liberal > Noutăți > Programului politic al PNL Bucuresti: „Împreună construim Noul Bucureşti – priorităţile guvernării locale liberale”
PNL București a lansat programul politic „Împreună construim Noul Bucureşti – priorităţile guvernării locale liberale”.
„Este un program corect, pentru că el pleacă de la o analiză asupra ceea ce înseamnă, în acest moment, o diagnoză, din păcate, dramatică a Bucureştiului şi propune nişte soluţii concrete. Vă spun cinstit, m-am săturat de minciunile pesediste. În prima noastră şedinţă de lucru cu cei care au contribuit şi atunci când mergeam pe stradă au fost următoarele principii: terminăm cu minciunile, cu sute de pagini, vă amintiţi programul PSD-ului, sute de pagini cu toate promisiunile pe care vi le puteţi imagina. Ne propunem câteva lucruri şi ne ţinem de ele. Diferenţa între echipa pe care o coordonez şi echipa PSD este că nu suntem populişti, suntem oameni serioşi, suntem oameni care asumăm ceea ce putem face, suntem oameni care ştim să ne concentrăm pe lucrurile relevante pentru bucureşteni, de la soluţii pentru trafic (…), până la soluţii pentru parcări, o problemă presantă pentru Bucureşti”, a declarat Violeta Alexandru, marţi, la evenimentul de lansare a programului politic al PNL Bucureşti, „Împreună construim Noul Bucureşti – priorităţile guvernării locale liberale”.
Mai multe detalii:
https://www.facebook.com/watch/?v=328907924840024&extid=Mzvm5SsITFtQaZbz