alina gorghiu

Referitor la mesajul domnului Matteo Salvini, vicepremier și ministru de Interne prin care acuză România și Bulgaria că trimit "sclavi" în Europa Occidentală, organizația PNL Italia dorește să facă anumite precizări.

Îi reamintim domnului Salvini faptul că ieșirea din cercul vicios al precarității muncii domestice și al muncii în agricultură este, în primul rând, datoria și obligația statului Italian de a se alinia la principiile fundamentale ale legislației muncii din spațiul european. Este o obligație a statului italian de a implementa eficient o legislație în domeniul muncii care să asigure o piață a muncii în care să nu se permită exploatarea persoanelor, care să asigure un tratament nediscriminatoriu al lucrătorilor și să gestioneze, prin sancțiuni corespunzătoare, angajatorii care se abat de la aceste reguli. 

Totodată, domnul Salvini nu trebuie să uite că străinii din Italia acoperă două treimi din cantitatea necesară de forță de muncă, iar cei peste un milion de români din peninsulă sunt pe primul loc la angajări anuale, contibuind cu 1,2% la produsul intern brut italian. Așadar, guvernul domnului Salvini are datoria să le asigure acestor susținători ai economiei italiene un climat de muncă european.

România a arătat o deschidere permanentă la dialog și cooperare, atât la nivel central, cât și pe plan local în încercarea de stopare a cazurilor de sclavie modernă, iar PNL, deși nu este partid de guvernare, a manifestat un interes continuu pentru rezolvarea cu celeritate a acestor situații grave, atât la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât și în Parlamentul României, prin vocea președintelui PNL Diaspora, domnul senator Viorel Badea.


PNL Diaspora Italia