alina gorghiu

Raluca Turcan: Solicit public ca salariile profesorilor să fie plătite la timp!

Salariile profesorilor sunt amânate la plată din cauza nepriceperii guvernului PSD! Școlile au primit o înștiințare din partea Inspectoratelor prin care se stabilește data de salariu pe 14 ale lunii, nu 9 cum era până în prezent. Această amânare poate fi prelungită. 

Acest lucru s-a întâmplat deoarece în luna decembrie, PSD a aprobat OUG 90/2017 prin care a stabilit că salariile profesorilor nu vor mai fi plătite din bugetele locale, ci prin Ministerul Educației Naționale. Reamintesc că o lege similară a fost semnată de Dragnea și votată în Camera Deputaților, însă OUG 90/2017 a grăbit acest proces de centralizare! Prin urmare, școlile au o dublă subordonare. 

În acest moment autoritățile locale nu știu cine este ordonatorul de credite și din ce buget trebuie plătite salariile. Școlile sunt instituții publice de interes local, bugetul lor este aprobat în ședință de Consiliu Local, în același timp cu bugetul local. Astfel, Consiliul Local a fost pus în situația de a aproba niște bugete ale școlilor care să includă și salariile profesorilor, sume de care bugetul local nu dispune. Nu a fost prevăzut și cum vor fi plătite acestea, neexistând norme de aplicare ale legii. Aparent, acum există doi ordonatori de credite – fapt nemaiîntâlnit. Un serviciu public nu poate să fie în același timp centralizat și descentralizat.

Raluca Turcan,

Prim-vicepreședinte PNL