alina gorghiu

Majoritatea PSD-ALDE din Senat a respins proiectul de lege iniţiat de PNL care prevede acordarea de prime, deductibile în cuantum de până la 20% din impozitul pe profit al societăţii, pentru salariaţii din mediul privat.

Prin acest proiect de modificare a legislatiei in vigoare, firmele cu capital privat vor folosi pana la 20% din impozitul pe profit, si pentru acordarea unor prime, salarii in plus, angajatilor, concept european pentru cresterea productivitatii economice prin stimularea participarii angajatilor la profitul companiei. Cu totii am fost martori, aici in Parlament, cand s-au votat legea salarizarii si legea pensiilor speciale. Astazi, este randul salariatilor din mediul privat, cei 4 milioane de angajati care, realist vorbind, sunt motorul economiei acestei tari, adevaratele albine lucratoare ale Romaniei. Mai mult, acest proiect este un argument concret impotriva depopularii, impotriva plecarii romanilor din Romania, a dezbinarii, a dublei masuri, impotriva discrepantelor dintre veniturile din mediul privat si cel bugetar. Stim cu totii ca societatile private se confrunta astazi cu o criza profunda a oamenilor specializati. Sunt angajati care, dupa ce se specializeaza in cadrul societatii, aleg sa plece, e lesne de inteles de ce. Omul pleaca acolo unde este dorit, unde ii este mai bine! Si asa companiile sunt nevoite sa o ia de la capat cu pregatirea. Propunem prin acest proiect de lege, acordarea posibilitatii companiilor private de a oferi angajatilor cel de al 13 lea si al 14 lea salariu, deci o crestere a veniturilor cu 17%. 

Mulţumesc tuturor celor care au semnat PETIȚIA iniţiată de Partidul Naţional Liberal pentru susţinerea acestei legi care putea asigura un echilibru în privinţa competitivităţii salariale a angajatorilor din mediul privat.


Ion Ștefan,

Deputat PNL