alina gorghiu

Ludovic Orban, președintele PNL, alături de Adrian Oros, vicepreședinte PNL, la finalul reuniunii Biroului Executiv:

• Am văzut declarații ale unor lideri PSD care tind să se dezică de Dragnea. Dacă există parlamentari în partidul de guvernământ care sunt împotriva lui Dragnea și care vor să se disocieze de reprimarea brutală a manifestației pașnice din 10 august și, de asemenea, dacă consideră că trebuie să existe responsabili și vinovați care să plătească pentru agresiunile fără precedent comise împotriva cetățenilor pașnici, au ocazia să voteze moțiunea contra lui Carmen Dan.  

• Pentru că vorba-i vorbă, fapta-i faptă, dacă într-adevăr sunt împotriva modului în care Carmen Dan a acționat împotriva cetățenilor pașnici, nu există ocazie mai bună pentru a-și exprima acest punct de vedere clar, în favoarea moțiunii inițiate de Partidul Național Liberal contra ministrului de Interne.

• Dacă privim harta evoluției pestei porcine în Europa, vom constata că România este țara cea mai afectată. Practic, peste 70% dintre focarele din Uniunea Europeană și Ucraina sunt înregistrate pe teritoriul României.