Ludovic Orban: Trebuie să desăvârşim Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită: o infrastructură de transport

Partidul Național Liberal > Noutăți > Ludovic Orban: Trebuie să desăvârşim Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită: o infrastructură de transport
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a participat, la Focșani, la evenimentul prilejuit de împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române
” Este o onoare pentru mine să fiu prezent, astăzi, la sărbătorirea Unirii extraordinare care a fost realizată în urmă cu 162 de ani. A fost un gest politic realizat de patrioți, de oameni cu un curaj remarcabil, și mai ales de oameni politici care au fructificat, la maximum, oportunitățile conferite de tratativele de pace de după Războiul Crimeii, și care au găsit soluția să nu facă două Principate unite și să construiască o Românie.
Să ne aducem aminte că pe 24 ianuarie, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în Adunarea de la București a fost făcută sub presiunea muntenilor susținători ai Unirii, care au determinat în ultimă instanță decizia de alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
În general, unii se referă la acest act istoric fundamental ca la Mica Unire. Nu este Mica Unire, ci este prima Unire, fără de care România nu ar fi putut să devină România Mare, să ajungă în fruntariile sale firești.
Aici, în acest loc sacru, practic a dispărut peste noapte, s-a topit o graniță artificială și acest loc a devenit, practic, punctul de unire al Munteniei și Moldovei. Mai avem astfel de granițe artificiale și nu trebuie să uităm acest lucru, nu trebuie să îl clamăm cu fiecare ocazie ci trebuie să acționăm la fel de îndrăzneț, la fel de responsabil și mai ales la fel de cumpătat și de pregătit pentru a ne atinge obiectivele.
Din păcate, 30 de ani, Moldova a fost ocolită de marile investiții. Primii kilometri de autostradă au fost dați în circulație abia anul trecut, este vorba de cei 17 km de autostradă de pe centura Bacăului. Trebuie să desăvârșim Unirea prin a da Moldovei ceea ce merită, o infrastructură de transport care să asigure conectarea Moldovei la toate coridoarele de transport european, astfel încât dezvoltarea economică a Moldovei să aibă o bază solidă, iar investițiile să treacă Carpații.
Pentru noi, este un angajament pe care l-am luat și pe care îl vom duce la bun sfârșit, ca în următorii șase, șapte ani de zile, să avem autostradă de la Siret, Suceava, Bacău, Focșani, Buzău până la București, să avem o autostradă care să lege Iașul și sperăm în curând Chișinăul, de coridoarele de transport, Autostrada Unirii, cum este botezată Autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni și nu în ultimul rând autostrada care să facă legătura între Bacău și Brașov.
Sunt obiective fundamentale de care va depinde dezvoltarea tuturor județelor Moldovei”, a declarat Ludovic Orban.