Ludovic Orban, președintele PNL: „Economia a răspuns bine la programul economic liberal adoptat anul trecut”

Partidul Național Liberal > Noutăți > Ludovic Orban, președintele PNL: „Economia a răspuns bine la programul economic liberal adoptat anul trecut”
Ludovic Orban, președintele PNL: ”Economia a răspuns bine la programul economic liberal adoptat anul trecut. În ultimul trimestru, economia României a crescut cu 5,3% față de trimestru anterior, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. În august, după apariția datelor privind evoluția economică din trimestrul II, care arătau o scădere de 12,3%, am afirmat că economia României va avea una dintre cele mai mici contracții economice la finalul anului, de 3,8%”. 

Conform fostului premier, chiar şi în condiţiile în care Comisia Europeană anticipa pentru 2020 o scădere economică de 6%, datele INS confirmă prognoza Guvernului pe care l-a condus și estimează o contracţie economică apropiată la finalul anului de 3,9% .

„Chiar și în condițiile în care Comisia Europeană anticipa pentru 2020 o scădere economică de 6%, datele INS confirmă prognoza Guvernului pe care l-am condus și estimează o contracție economică apropiată la finalul anului de 3,9%.
Iar datele pentru ultimul trimestru plasează economia României printre cele mai performante economii din Uniunea Europeană în timp ce alte economii europene importante au continuat să înregistreze scăderi economice însemnate.
Comparația cu ultimul trimestru din 2019 arată o contracție economică în Spania cu 9,1%, Austria cu 7,8%, Italia cu 6,6%, Franța cu 5%, Germania cu 3,9% în timp ce în România scăderea economică a fost limitată la 1,5%.
Planul Național de Investiții și Relansare Economică adoptat și implementat anul trecut, care a însemnat cel mai mare pachet de sprijin pentru economie, în valoare de aproape 7% din PIB, a produs rezultatele așteptate.
Am redus declinul economic provocat de criza mondială și am creat condițiile pentru relansarea economiei românești care a crescut în ultimul trimestru cu 5,3%.
Atunci când Guvernul este un partener pentru mediul de afaceri, iată, economia răspunde pozitiv și are încredere în perspectivele de dezvoltare ale României”, a mai adăugat Orban.