Ludovic Orban la Buzau: Îi îndemn pe toți românii să vină la vot și să spună DA. Să își exprime această voință la referendum.

Partidul Național Liberal > Noutăți > Ludovic Orban la Buzau: Îi îndemn pe toți românii să vină la vot și să spună DA. Să își exprime această voință la referendum.

Pe data de 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European, președintele României a convocat un referendum fundamental pentru evoluția ulterioară a societății românești.

Pe data de 26 mai, românii sunt chemați să-și exprime voința privitor la două teme fundamentale pentru societatea românească.

Corupția este o amenințare extrem de serioasă la adresa sănătății societății românești, o amenințare gravă la adresa democrației și de asemenea, un pericol pentru dezvoltarea economică a României.

Faptul că nu avem autostrăzi, faptul că nu avem spitale moderne, faptul că nu avem o calitate a serviciilor medicale la standarde europene, faptul că de multe ori banii alocați pentru sistemul de educație în diferite investiții nu sunt cheltuiți corect și nu duc la îmbunătățirea calității actului de educație și a serviciilor care sunt acordate către copiii noștri, se datorează într-o mare măsură corupției.

Faptul că foarte multe investiții nu se realizează în România, faptul că foarte multe companii iau decizia să nu se dezvolte sau să plece din România, se datorează de asemenea corpuției.

Corupția lovește în interesul fiecărui cetățean. Resursele publice în loc să fie canalizate pentru realizarea unor obiective de larg interes care să îmbunătățească calitatea vieții românilor, aceste resurse publice sunt drenate în buzunarele private, iar acest lucru s-a întâmplat pe scară largă, mai ales în guvernările PSD-ALDE.

România astăzi este pe mâna unor indivizi care fie au fost condamnați, fie urmează a fi condamnați, fie sunt subiectul unor anchete penale privind fapte de corupție.  De 2 ani și jumătate, de când s-a format această coaliție majoritară, principala preocupare a acestei coaliții majoritare este să facă praf justiția din România, să intimideze magistrații, să calce în picioare independența justiției, să oprească orice anchetă privitoare la săvârșirea de fapte de corupție și de asemenea, să-i scape de pedeapsă pe cei care au jefuit România.

Președintele României a inițiat acest referendum pentru a da posibilitatea românilor să stopeze acest fenomen al corupției și mai ales a dat posibilitatea românilor să se exprime clar pe această temă.

Prima întrebare, dacă sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție. Este o întrebare la care 90% dintre români, cel puțin, spun da. În toate discuțiile pe care le-am avut cu românii și în toate cercetările sociologice pe care le-am făcut.

Românii își doresc ca în viața publică să existe corectitudine, cinste, onestitate și dacă există oameni care dețin puterea, care folosesc puterea pentru a se îmbogății din resurse publice, își doresc ca acești oameni să fie pedepsiți.

Îi îndemn pe toți românii să vină la vot și să spună DA. Să își exprime această voință la referendum. Este fundamentală întrunirea cvorumului  și mai ales întrunirea numărului de voturi necesare pentru a valida acest referendum și pentru ca voința românilor, care este certă astăzi în societatea românească, să devină lege.

Ca orice om care întră în viața politică și vrea să dețină o funcție publică, să înțeleagă că în România nu se poate fura, că în România există toleranță zero față de corupție și că în România oricine își permite să fure va fi condamnat și nu are nicio șansă să fie iertat de pedeapsă.

Votul ,,Da,, la întrebarea referendumului inițiat de președintele Iohannis este fundamental pentru evoluția ulterioară a societății românești, care trebuie să arunce în afara vieții publice, să arunce din instituțiile publice corupția și să dea un semnal clar către toți deținătorii de putere că nu există iertare pentru faptele de corupție.

A doua întrebare este iarăși o întrebare fundamentală. Aproape, la fiecare ședință a Guvernului de doi ani și jumătate stăm cu inima la gură ca nu cumva Guvernele PSD-ALDE să mai de o OUG în domeniul justiției. Există o respingere totală în societatea românească față de reglementarea prin OUG fără consultare publică, fără dezbatere, fără procedura normală de adoptare a legilor în Parlament. Ca atare, președintele le cere românilor, la acest referendum, să spună ,,DA,, pentru interzicerea reglementării prin OUG în domeniul justiției, adică în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare.

Votul la referendum este fundamental pentru o societate democratică, sănătoasă, o societate europeană, care respectă valoriile, principiile și regulile de la nivel european, care respectă tratatul Uniunii Europene, prevederile Articolului 2 al Tratatului privitor la statul de drept.

Orice fel de deznodământ decât validarea acestui referendum riscă să dea apă la moară hoților, corupților, celor care folosesc puterea pentru a se îmbogăți fără niciun fel de respect față de lege și riscă să dea frâu liber la pierderea de resurse fundamentale pentru dezvoltarea societății românești, care, repet, în loc să ajungă în investiții publice, în loc să ajungă în creșterea calității serviciilor către cetățeni, vor ajunge în buzunarele private  și nimeni nu va recupera acești bani. Se știe foarte clar că încă din 2013 că PSD are o obsesie, să dea legea amnistiei și grațierii. De vreo doi ani de zile, aproape la fiecare ședință de Guvern se așteaptă emiterea unei OUG, care să amnistieze sau să grațieze faptele de corupție. Mai mult decât atât, de 2 ani și jumătate, prin demersuri de toate felurile au încercat să dea amnistii și grațieri parțiale sau să dea acte normative cu dedicație care să permită liderilor actualei puteri să scape de consecințele legii, de brațul lung al legii, să scape pentru faptele de corupție pe care le-au săvârșit.

Ca atare, îi indemn pe români să vină în număr mare, să vină masiv la vot să voteze DA la referendum, la ambele întrebări și de asemenea, să voteze partidul care îl susține pe președintele României, care susține acest referendum și care susține că România trebuie să fie o țară cu o justiție independentă, o țară care respectă drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, o țară în care cine săvârșește fapte de corupție este pedepsit.