Ludovic Orban la Alexandria: Noi, Partidul Național Liberal, garantăm că fiecare român va fi respectat, că niciunui român nu-i va mai fi călcată în picioare demnitatea,

Partidul Național Liberal > Noutăți > Ludovic Orban la Alexandria: Noi, Partidul Național Liberal, garantăm că fiecare român va fi respectat, că niciunui român nu-i va mai fi călcată în picioare demnitatea,

Bine v-am găsit, dragii mei, dragele mele, camarazi liberali, înaintea marii bătălii care va duce la victoria Partidului Național Liberal pentru România.

Oameni buni, vreau să spun: Destul! Destul și-au bătut joc de noi, destul au condus prin frică, prin intimidare, prin corupție, prin subdezvoltare, prin minciună, amenințând și călcând în picioare demnitatea fiecărui român!

În fiecare județ din România trăiesc români care merită să fie respectați și noi, Partidul Național Liberal, garantăm că fiecare român va fi respectat, că niciunui român nu-i va mai fi călcată în picioare demnitatea, că fiecare român va avea o șansă în viață, că fiecare român, prin talentul lui, prin pregătirea lui, prin educația lui, prin capacitatea de a izbândii, va reuși în viață sprijinit de toate autoritățile statului.

Cum conduc ei, dragii mei? Știți foarte bine, în Teleorman, știți foarte bine cum conduc în Dâmbovița, știți foarte bine cum conduc în Argeș, știți foarte bine cum conduc în Ialomița, în Prahova mai puțin, că lumea este mai educată și este o populație urbană. Își bat joc de oameni, îi sperie pe toți oamenii care au frică față de Dumnezeu, îi sperie că nu le mai dau ajutoare sociale, îi sperie că le închid magazinele, îi sperie că nu le mai dau subvenția de la APIA, îi sperie că nu le mai dau ajutorul pentru persoanele cu dizabilități, îi sperie că n-o să mai primească pensia. Asta fac ei, conduc călcând în picioare voința și demnitatea fiecărui român.

Din păcate, în Teleorman, în Ialomița, în Dâmbovița și în toate celelalte județe unde încă PSD-ul este tare, oamenii se plâng că o duc rău și că le este frică să nu o ducă și mai rău. Trebuie să-i învățăm că nu sunt condamnați să o ducă rău, că nu sunt condamnați să fie săraci, că au șansa de a trăi bine, că au forța și capacitatea de a avea o viață decentă, o viață care să le permită fiecăruia să spere că au șansa să fie cetățeni europeni.

Oameni buni, vom avea o muncă extrem de grea, mai ales aici. Știu foarte bine satrapii din județele din sud, primarii care îi mână ca pe oi la vot, primarii din Giurgiu, unde nici nu contează cum votează oamenii pentru că ei scriu procesele verbale înainte de exercitarea votului. Știu foarte bine că sunt în stare să cumpere, pe nimic, că sunt în stare, și deja au început, fiți vigilenți! De regulă o făceau numai în locale, acum sunt atât de disperați încât o fac și la europarlamentare, plătesc datoriile de pe caiet și îi pun pe oameni să voteze cu ei pentru că îi scapă de datorii.

Aduceți-vă aminte ce a făcut, nici nu îi știu bine numele. Cum o cheamă pe europarlamentarul care a vrut să fure la vot în Parlamentul European? Grapini! Grapini a vrut să fure la vot în văzul întregii Europe! Vă dați seama de ce sunt ăștia capabili în fiecare secție de votare? Cu ochii pe ei și cu parul pe ei, cu plângeri penale la îndemâna fiecărui delegat la secția de votare din partea Partidului Național Liberal! Cum i-am prins că vor fure, imediat anunțăm poliția, dăm telefon la 112, depunem plângeri penale, să știe clar că oricine vrea să fure nu va scăpa. În felul asta trebuie să păzim voturile noastre.

Stimate colege, stimați colegi,

Până la păzirea voturilor vă cer, ca președinte al Partidului Național Liberal, să nu precupețiți nicio zi, dragii mei. În fiecare zi de acum până în 26 mai, trebuie să  fim la casa fiecărui român în toate localitățile, trebuie să vorbim cu oamenii să le spunem adevărul, să le spunem că au cu adevărat șansa de a trăi bine, că au șansa de a avea demnitate, de a avea prosperitate, de a fi respectați de instituții publice și mai ales că există un partid care le garantează viitorul copiilor lor, aici, în România. Am văzut că vă uitați la dronă, cred că e drona noastră, nu cred că e drona lor.

Stimate colege, stimați colegi,

Vreau după această adunare să facem o plimbare prin Alexandria. Vreau, dragii mei, să vadă toată Alexandria că, deși au încercat să ne țină prizonieri aici, noi suntem oameni liberi, că nu rămânem numai fiecare pe spațiul lui privat și în turnul lui de fildeș, că spațiul public nu-i al lor și că avem voința să le arătăm tuturor că România e liberă, că Teleormanul este liber.

PNL, victorie!