Ionel Danca: PSD continuă să guverneze pentru infractori și îi amnistiază pe cei care nu respectă legea în dauna cetățenilor cinstiți în timp ce bugetul țării este făcut țăndări

Partidul Național Liberal > Noutăți > Ionel Danca: PSD continuă să guverneze pentru infractori și îi amnistiază pe cei care nu respectă legea în dauna cetățenilor cinstiți în timp ce bugetul țării este făcut țăndări

Guvernarea PSD – ALDE a ajuns la fundul sacului și recurge la măsuri de criză pentru a acoperi gaura imensă de la bugetului statului de peste 20 de miliarde de lei, provocată în primele șase luni ale anului de măsurile lor economice proaste.

În ciuda dezastrului din trezoreria statului, generat de o guvernarea haotică, coaliția PSD – ALDE, obișnuită să guverneze numai în favoarea infractorilor, a mai adoptat o Ordonanță de Urgență pentru a-i scăpa de probleme pe cei care nu respectă legea și nu-și plătesc taxele și impozitele la timp.

În loc să combată fenomenul infracțional din toate domeniile, să restabilească ordinea și legea în țară, să reducă evaziunea din economie și să recupereze sumele datorate de la cei care își ascund averile în spatele unor firme cu pierderi, guvernarea PSD – ALDE îi „premiază” cu ștergerea datoriilor.

O amnistie fiscală nu poate fi justificată decât atunci când statul este vinovat pentru neachitarea unor taxe și impozite din cauza interpretării sau aplicării greșite a legii din partea organelor fiscale.  Altfel, ștergerea discreționară a unor datorii distorsionează concurența din piață între contribuabilii corecți și cei necinstiți și încurajează eludarea legii.

Peste 90% dintre români își plătesc dările către stat la timp și ar trebui să beneficieze de bonificații pentru comportamentul lor corect, cel puțin în compensație egală proporțional cu ștergerea de datorii pentru cei rău-platnici.

În loc să aprecieze comportamentul corect al românilor cinstiți, plătitori de taxe și impozite, guvernul Dăncilă se pregătește să le pună în cârcă alte biruri fiscale pentru a acoperi gaura de la buget. Măsurile de eliminare a unor sporuri din administrația publică, de creștere a accizelor și introducere unor taxe noi la unele produse alimentare, anunțate de Guvern, sunt măsuri de criză care arată că guvernarea eșuată a majorității PSD-ALDE a ajuns la fundul sacului.

Este nevoie de măsuri urgente de eficientizare a cheltuielilor publice și de oprirea risipei bugetare pe sinecuri politice și contracte clientelare pentru ca România să revină la normalitate în ceea ce privește gestiunea finanțelor publice, nu de paliative care să cosmetizeze o realitate economică tot mai dură