Ionel Dancă: Analfabeții economici Dragnea, Vâlcov și Teodorovici au scăpat prețurile de sub control și au crescut dobânzile ca urmare a prostiilor lor economice și nu-și dau seama că pur și simplu se joacă cu banii și nervii românilor.

Partidul Național Liberal > Noutăți > Ionel Dancă: Analfabeții economici Dragnea, Vâlcov și Teodorovici au scăpat prețurile de sub control și au crescut dobânzile ca urmare a prostiilor lor economice și nu-și dau seama că pur și simplu se joacă cu banii și nervii românilor.

Într-o postare făcută pe rețelele de socializare, Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, explică faptul că, deși au fost făcute modificări la OUG 114, acestea nu au rezolvat nimic, iar ca o dovadă este explozia de astăzi a ROBOR-ului.

„Cu toate modificările făcute la OUG 114, acești pesediști comuniști care cred că pot controla econonomia prin ordonanțe de urgență, au stricat și mai mult ceea ce trebuiau să repare și iar a explodat ROBOR-ul. ROBOR-ul la trei luni a ajuns la 3,34%, cel mai mare nivel din ultimii 5 ani, ceea ce este o veste îngrozitoare pentru românii cu credite în lei. Față de începutul anului, când ROBOR era cca. 3%, ratele vor crește cu încă 10%, în condițiile în care, în ianuarie în acest an, ratele erau deja mai mari cu peste 30% față de luna ianuarie 2017, când PSD și ALDE au preluat guvernarea. Noul indice de referință propus pentru creditele în lei este o vrăjeală de club a lui Orlando Teodorovici pentru că are o evoluție foarte puțin predictibilă în actualul context și oricum se va aplica doar la creditele noi, deci nu are cum să scadă ratele la creditele calcultate în funcție de ROBOR”, scrie Dancă pe facebook.

Ionel Dancă i-a atacat pe Dragnea, Vâlcov și Teodorovici, numindu-i analfabeți economici, pentru că au scapat prețurile de sub control: „Adevărul este că, în doi ani de guvernare, analfabeții economici Dragnea, Vâlcov și Teodorovici au scăpat prețurile de sub control și au crescut dobânzile ca urmare a prostiilor lor economice și nu-și dau seama că pur și simplu se joacă cu banii și nervii românilor.”

Din păcate, nota de plată a prostiei PSD – ALDE din economie o plătim cu toții prin rate tot mai mari la bancă și scumpiri care golesc buzunarele și coșul de produse la casa de marcat, a concluzionat liberalul.