Campanie de informare – Pesta Porcina Africana

Partidul Național Liberal > Noutăți > Campanie de informare – Pesta Porcina Africana

Daniel Buda, europarlamentar și președinte al PNL Cluj:

„PNL este singurul partid care de mai bine de 2 luni de zile face ceea ce nu a făcut Guvernul și se implică activ în informarea românilor din mediul rural cu privire la Pesta Porcină Africană!

Partidul Naţional Liberal, alături de medici veterinari, desfăşoară în această perioadă o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la efectele Pestei Porcine Africane, modalitatea de transmitere, depistare şi combatere a maladiei precum şi măsurile concrete luate de PNL în vederea sprijinirii fermierilor. La ora actuală, bilanţul privind efectele pestei Porcine Africane este unul extrem de sumbru: 240 de localităţi din 13 judeţe, însumând 980 de focare dintre care 15 în exploataţii comerciale şi aproximativ 350.000 de porci sacrificați. Suntem ţara cea mai afectată de Pesta Porcină Africană din istoria Uniunii Europene şi nici măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, Ministerul Agriculturii şi ANSVSA nu par să conștientizeze dezastrul pe care l-au generat prin lipsa de reacție. Este strigătoare la cer drama pe care micii şi marii fermieri o trăiesc în mediul rural şi nu numai, acolo unde porcul din bătătură nu doar că era singurul mijloc de venit însă era şi principala sursă de hrană. Este adevărat că Pesta Porcină Africană nu este uşor de gestionat, însă nu este imposibil. Dacă ministrul Petre Daea ar avea un minim de interes să privească la alte state membre UE care s-au confruntat, de-a lungul timpului, cu Pesta Porcină Africană, ar vedea că există soluţii. Trebuie doar să vrei să le pui în aplicare. În calitate de membru al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European am avut zeci de poziţii în ultimul an de zile pe acest subiect şi am oferit inclusiv soluţii la combaterea Pestei, însă, de fiecare dată, ministrul Petre Daea a adoptat poziţia struțului cu capul în pământ, ignorând toate lucrurile bune care au venit din partea mea sau ale colegilor mei din PNL.
Astfel, alături de colegul meu Siegfried Mureşan, am formulat şi am depus amendamente la proiectul de Buget al UE pentru anul 2019 prin care am solicitat alocarea de către a 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor români. Doar că, o condiţie esenţială impusă de Comisia Europeană, este aceea că Guvernul trebuie să dovedească că au fost luate măsuri concrete pentru stoparea răspândirii Pestei. Cu un asemenea bilanţ sumbru şi în condiţiile extinderii focarelor, Guvernul incompetent PSD-ALDE pune în pericol alocarea acestor fonduri de la Comisia Europeană pentru fermierii români.
Prin campania demarată la nivel naţional, PNL vine în sprijinul fermierilor cu o serie de informaţii care să îi ajute să îşi protejeze animalele, prin care încurajăm contactul între fermieri şi specialiştii în medicină veterinară şi nu în ultimul rând, prin care obligăm Guvernul să respecte măsurile de biosecuritate.
Ceea ce nu face PSD la Guvernare, face PNL în opoziţie!”