Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor: ”Muncă pentru ajutorul social”

Partidul Național Liberal > Noutăți > Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor: ”Muncă pentru ajutorul social”

Consiliul Județean Bihor, condus de Ilie Bolojan, a semnat un protocol cu Prefectura şi Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială prin care beneficiarii ajutoarelor sociale vor ieși la curățenie în localitățile lor, iar primarii le vor planifice munca.

„Cei care nu au un venit minim, pe membru de familie, au un sprijin din partea statului sub forma unor ajutoare sociale lunare.
Sunt două: alocația de susținere a familiei, condiționată de prezenţa copiilor acestor familii la școală, şi venitul minim garantat, condiţionat de prestarea unor ore de muncă în folosul comunității.
Chiar dacă valoarea acestor ajutoare nu este mare, de ele beneficiază în județul Bihor mii de persoane, lună de lună. Valoarea lunară medie a fost de 300.000 de euro, anul trecut. De ajutorul pentru venitul minim garantat beneficiau 3100 de persoane, în cursul anului trecut.
Pentru cei care locuiesc la distanțe de zeci de km de Oradea, de unde posibilitatea de navetă este greoaie, ajutoarele sunt o necesitate, asigurând un minim de trai pentru aceste situații.
Primăriile, pe baza anchetelor sociale, identifică persoanele care au nevoie de ajutor și calculează numărul de ore pe care unul dintre membrii familiei are obligația să le presteze lunar. Asta dacă aceștia nu au certificate medicale prin care dovedesc că sunt incapabili de muncă.
În Bihor aproape jumătate sunt în această situație, 1500 prezentând certificate medicale că nu pot lucra.
Conform calculelor, ceilalți 1600 ar trebui să lucreze lunar peste 35.000 de ore de muncă. Asta ar însemna că, zilnic, între 250 și 300 de persoane ar trebui să lucreze în localitățile din județ, organizați de primării. Chiar dacă suntem de acord că randamentul și rezultatele acestor ore de muncă nu se pot apropia de cele prestate de un angajat cu contract la o firmă, cred că ar trebui să se vadă mai multe rezultate.
Avem comune cu un număr mare de beneficiari. Dacă ar fi bine organizați și ar face orele de muncă rezonabil, curățenia în aceste localități ar fi exemplară.
Pentru a îmbunătăți lucrările, am decis împreună cu Prefectura şi cu Agenţia pentru Plăți și Inspecție Socială să ne asigurăm că orele de muncă se fac pentru banii primiți.
Consiliul Județean va susține primăriile cu materiale de protecție pentru cei care lucrează, cu unelte și coase mecanice. Prefectura şi Agenţia vor verifica dacă primăriile își fac treaba (anchete sociale corecte, plan de lucrări, situația lucrărilor, supravegherea și pontajul) iar orele de muncă se fac efectiv, nu din pix.
Scopul nu e să fie tăiate ajutoarele. E normal însă ca cei care sunt ajutați să lucreze, cât de cât, pentru acești bani. Nu e corect pentru societate ca cei care beneficiază de ajutoare să creadă că li se cuvin, fără să facă nimic, sau ca unii primari să-i folosească ca masă electorală pe banii statului.
Cu cât vor fi mai mulți oameni conștienți că fiecare avem o responsabilitate pentru comunitate, cu atât va fi mai bine.
Sunt încrezător că lucrând astfel vom avea localități mai curate. Dacă vecinii noștri pot asta, putem şi noi”, a declarat Bolojan.