Gavrila Ghilea: Guvernul a ajuns la fundul sacului cu ajutoare de urgenţă!

Partidul Național Liberal > Noutăți > Gavrila Ghilea: Guvernul a ajuns la fundul sacului cu ajutoare de urgenţă!

În Declaraţia sa politică săptămânală, deputatul liberal Găvrilă Ghilea a susţinut că, în condiţiile în care mai puţin de 20% din cele aproximativ 9 milioane de locuinţe construite în România beneficiază în prezent de o poliţă de asigurare obligatorie valabilă, există zone geografice pe teritoriul naţional unde riscul inundaţiilor şi alunecărilor de teren este atât de mare încât astfel de dezastre naturale sunt înregistrate constant şi sunt soldate, din nefericire, cu importante pierderi de bunuri şi chiar de vieţi omeneşti.

În acest context, deputatul PNL a criticat Executivul care, deşi a aprobat recent alocarea a 5 milioane de lei din bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pentru ajutorarea familiilor sau persoanelor singure ale căror bunuri de folosinţă îndelungată au fost afectate de inundaţiile produse pe parcursul anului 2019, a diminuat drastic sumele de bani care vor intra în posesia păgubiţilor, acestea fiind de trei până la cinci ori mai mici decât cele acordate în urmă cu un an, pentru prejudicii similare,  în limita unei bugetări comparabile.

Astfel, în acest an s-au aprobat ajutoare de urgenţă între 1500-3000 lei,  direct proporţionale cu prejudiciile suferite – şi suplimentar suma de 5.000 lei pentru familiile aparţinătoare care au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti – în timp ce, în vara anului 2018, sumele acordate s-au situat între 5000-10000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate, respectiv la 25.000 de lei pentru familiile persoanelor care au decedat.

 „Cu siguranţă, nici o sumă de bani nu poate înlocui viaţa unui om, iar o gospodărie afectată grav de furia apelor sau a pământului care a luat-o la vale nu ai cum s-o reconstruieşti nici cu 10.000 de lei, dar aruncarea în derizoriu a acestei solidarităţi sociale prin reducerea drastică, din acest an, a plafoanelor ajutoarelor de urgenţă este revoltătoare şi umilitoare pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţii de necesitate”, a mai precizat deputatul Găvrilă Ghilea.