Gabriel Andronache: PNL a facut o reparatie morala pentru detinutii politici

Partidul Național Liberal > Noutăți > Gabriel Andronache: PNL a facut o reparatie morala pentru detinutii politici

Astăzi Partidul Național Liberal a realizat un act de reparație morală pentru românii care au suferit condamnări cu caracter politic

Prin votul cvasiunanim al membrilor Camerei Deputaților a fost adoptată legea inițiată de deputații și senatorii PNL prin care este dublat cuantumul indemnizației acordate celor care au stat în închisori și au îndurat odiosul regimul comunism în speranța că România va redeveni stat democratic.

România are față de aceștia datoria morală de a compensa anii petrecuți în pușcăriile comuniste prin asigurarea resurselor necesare pentru un trai decent, astfel încât anii de suferință să nu fie minimalizați sau desconsiderați prin modul în care statul român îi tratează pe foștii deținuți politic.

Puterea actuală a promis ani de zile că va face acest gest dar nu s-a întâmplat nimic. Numai vorbe aruncate în vânt. Mai mult chiar, prin OUG 114 deținuților politic le-a fost înghețată indemnizația de către Guvernul Dăncilă.

În schimb parlamentarii liberali au depus la sfârșitul anului trecut o propunere legislativă prin care cuantumul indemnizațiilor foștilor deținuți cu caracter politic este aproape dublat, iar pentru copii acestora se propune stabilirea unei compensații dacă au avut de suferit ca urmare a condamnării cu caracter politic a unuia dintre părinți.

Prin promovarea legii, adoptarea acesteia de către Senat, iar astăzi adoptarea de către Camera Deputaților, noi, liberalii, am demonstrat că faptele sunt mai importante decât vorbele, realizând un act de reparație morală și de recunoștință pentru cei care ne-au arătat că dragostea de țară presupune de multe ori sacrificiu personal.