Declarații la finalul reuniunii Biroului Executiv:

Partidul Național Liberal > Noutăți > Declarații la finalul reuniunii Biroului Executiv:

• Senatorii PNL sunt mandatați să voteze „pentru” și la vedere în cazul solicitării DNA pentru începerea urmării penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, precum și să solicite celeritate în soluționarea cererii. 
• PNL insistă pentru aprobarea de Parlament a solicitării de asistență din partea Comisiei de la Veneția și a Comisiei Europene în procesul de legiferare și punere în acord a Legilor Justiției și Codurile penale cu recomandările acestor foruri internaționale. 
• PNL cere, în mod distinct, sesizarea Comisiei de la Veneția asupra OUG 90 și OUG 92, care au modificat recent Legile Justiției. 
• Adoptarea acestor solicitări, măcar în al 12-lea ceas, poate transmite un mesaj pozitiv instituțiilor europene că actuala majoritate guvernamentală PSD-ALDE a înțeles mesajul privind respectarea de către România a angajamentelor de la aderarea la UE.
• PNL va iniția la nivelul Senatului demersurile pentru revocarea conducerii Autorității pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, întrucât demersurile abuzive împotriva unei instituții de presă (Rise Project) reprezintă o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale.