Cornel Popa: Obligaţii egale, tratament egal în Uniunea Europeană

Partidul Național Liberal > Noutăți > Cornel Popa: Obligaţii egale, tratament egal în Uniunea Europeană

Încep declaraţia politică de astăzi mulţumind şi în plenul Senatului românilor din ţară şi din afara ţării pentru prezenţa la urne şi pentru păstrarea drumului european pe care România a păşit odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Vă felicit şi vă doresc să păstraţi vie această dorinţă de a fi cetăţeni activi la fiecare dintre scrutinele electorale care urmează.

De altfel, despre români şi România vreau să vorbesc în continuare, pornind de la atât de apreciatul discurs recent al Majestăţii Sale, Custodele Coroanei, Principesa Margareta. Majestatea Sa a vorbit în faţa înalţilor reprezentanţi ai Corpului Diplomatic la Palatul Regal, un obicei al întâlnirilor diplomatice reluat de Casa Regală a României.

Mesajul Majestăţii Sale, transmis diplomaţilor prezenţi la întâlnire, este fără echivoc şi vorbeşte despre o Românie demnă în Europa şi în lume, care este un partener infinit mai bun atunci când primeşte tratament egal în Uniune. Principesa Margareta a făcut referire atât la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, cât şi la Acordul pentru Spaţiul Schengen, două subiecte fierbinţi încă pentru România. Obiectivele atinse de ţara noastră sunt de necontestat şi suntem întru totul de acord că procesul pe care am pornit este încă în desfăşurare, însă întreaga Uniune Europeană este supusă unui amplu mecanism de transformare şi adaptare la rigorile vremurilor, ca atare nu putem pretinde unui stat membru mai multe sarcini de îndeplinit decât s-a convenit iniţial, admiţând tratamentul egal aplicat tuturor acestor state membre.

Admir tenacitatea şi experienţa crucială a Casei Regale a României în pledarea cauzei ţării noastre şi sunt recunoscător pentru rolul major pe care aceasta îl joacă în lume, fiind încredinţat de efectele benefice ţării, inclusiv geopolitice.

Revenind la românii către care am îndreptat mulţumiri speciale pentru reconfirmarea unei alegeri făcute de ţara noastră la momentul aderării la Uniunea Europeană, Custodele Coroanei a amintit plus valoarea adusă ţărilor de reşedinţă în care conaţionalii noştri au ales să plece. Plecarea acestora în număr mare peste hotare a schimbat definitiv relaţiile bilaterale cu ţările care i-au primit şi le-au oferit o nouă casă. Odată cu ei, aceste ţări membre sau nemembre UE au îmbrăţişat o parte din România, din specificul nostru şi din identitatea noastră culturală care au trecut graniţa cu rudele şi prietenii noştri.

Momentul întâlnirii de la Palatul Regal, între cele două tururi de alegeri prezidenţiale, a fost unul prielnic pentru o reafirmare, dacă mai era nevoie, a spiritului românesc în UE, consacrată prin principiul unităţii în diversitate, România contribuind din plin la bogăţia culturală şi identitară europeană.

Parafrazând discursul Majestăţii Sale, amintesc că deşi acum aproape 30 de ani nimic legat de direcția în care a mers țara noastră nu era previzibil, astăzi România este demna purtătoare a statutului de membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, recunoscută în întreaga lume pentru contribuţia sa şi mai ales pentru reprezentanţii de seamă în diverse domenii de excepţie.