Care e strategia Guvernului? În fapt asistăm la o alungare a tinerilor din țară.

Partidul Național Liberal > Noutăți > Care e strategia Guvernului? În fapt asistăm la o alungare a tinerilor din țară.

Robert Sighiartau, secretar general PNL:

⛔️Datele oficiale publicate astăzi cu privire la situația implementării combaterii șomajului în rândul tinerilor între 18 și 25 de ani sunt alarmante. Suntem pe ultimul loc și nu oricum. Doar 2% din banii alocați României au fost utilizați. Este inadmisibil. Una dintre cele mai mari probleme ale României e forța de muncă activă. Antreprenorii nu găsesc personal și aici vorbim de aproape toate domeniile de activitate.

Care e strategia Guvernului? În fapt asistăm la o alungare a tinerilor din țară.

⛔️ Este o urgență națională strategia privind menținerea tinerilor în țară. Noi trebuia să utilizăm toți banii europeni și să alocăm fonduri suplimentare pentru a diminua din fenomenul migraționist. În anii care vin vom simți și mai mult lipsa noilor generații pe piața muncii. Calculul e simplu, totuși. Actuala guvernare a ratat total acest proiect. Foarte probabil și trist în același timp, este faptul că guvernanții își doresc în continuare un număr important de asistați social. E o acțiune antinațională, cinică, dar din punctul lor de vedere, eficientă electoral. Va trebui să îndreptăm acest lucru din 2020 și o vom face, cu atât mai mult cu cât vom intra pe noul exercițiu financiar al UE.