alina gorghiu

Raluca Turcan: Guvernul să renunţe la plafonarea indemnizaţiei pentru mame, în caz contrar analizăm depunerea unei moţiuni

PNL va analiza depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, în cazul în care Guvernul nu renunţă până la sfârşitul săptămânii la intenţia de plafonare a indemnizaţiei pentru mame, a declarat, joi, preşedintele interimar al liberalilor, Raluca Turcan.

"Solicitarea pe care PNL o adresează Guvernului este ca, până la sfârşitul săptămânii, să renunţe la intenţia de plafonare a indemnizaţiei pentru mame. Soluţia stimulativă pentru creşterea natalităţii în România este ca indemnizaţia să reprezinte 85% din veniturile salariale pe ultimele 12 luni. În caz contrar, PNL va analiza depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Muncii", a afirmat Turcan, într-o conferinţă de presă.

Ea a susţinut că poziţia în privinţa indemnizaţiei pentru mame duce la ideea că Guvernul urmăreşte răzbunarea pe anumite categorii profesionale şi sociale.

"Abordarea pe care PSD o are, prin persoana ministrului Muncii, este una care te face să te gândeşti că deja Guvernul urmăreşte răzbunarea pe anumite categorii profesionale şi sociale care le-au fost potrivnice, pentru că vorbim despre categorii sociale care câştigă bine, care contribuie prin taxe şi impozite la bugetul statului, care consumă în România şi care, din nefericire, sunt lovite în fiecare zi de către actualul Guvern", a adăugat Turcan.