alina gorghiu

OFL Timiș are birou de conducere unitar

Finalizarea alegerilor interne din Partidul Național Liberal înseamnă și încheierea fuziunii dintre PNL și PDL. După această etapă, conform statutului, vor avea loc alegeri în organizațiile interne de tineret, studenți, femei din fiecare județ.  

În preambulul alegerilor, doamnele liberale din Timiș au adoptat o conducere unitară a Biroului Județean. Președinte interimar este consilierul județean Sorina Ciurlea, iar din birou fac parte: Mariana Nagy și Carmen Popescu – prim-vicepreședinți, secretar general: Elisabeta Kovacs, secretari general aduncți: Lavinia Hogea și Daniela Adam, vicepreședinți: Luminița Napău, Daniela Mariș (președinte interimar OFL Timișoara), Rodica Pârjol, Adriana Corbeanu, Camelia Moț, Alina Ionescu, Ligia Neșcu, Liliana Oneț, Mihaela Valcovici.

”La ultima ședință din luna iunie a BPJ OFL Timiș s-a aprobat un birou interimar, până la alegerile care vor avea loc, cel mai probabil, în toamna acestiu an. În luna iulie, ne vom întruni în ședința Biroului Politic Național OFL, pentru a stabili calendarul și detalii despre cum se vor desfășura alegerile la nivel județean și central”, a explicat președintele OFL Timiș, Sorina Ciurlea.