alina gorghiu

Cristian Buican solicită sprijin guvernamental pentru situația de la Alunu

Prin intermediul unei interpelări adresate Ministerului Afacerilor Interne, deputatul Cristian Buican solicită doamnei Ministru Carmen Daniela Dan sprijin guvernamental pentru stoparea alunecării haldei de steril de la Alunu, precum și intervenția Guvernului României pentru remedierea efectelor acestei calamități.

În opinia președintelui PNL Vâlcea, cetățenii evacuați nu pot aștepta finalizarea dosarului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a-și primi despăgubirile, ci ei trebuie ajutați cât mai urgent. 

Demersul parlamentar al deputatului Cristian Buican privind solicitarea sprijinului guvernamental în vederea stopării alunecării haldei de steril și pentru remedierea distrugerilor înregistrate vine ca urmare a faptului că autoritățile județene par depășite de situație, toate încercările de stopare a acestei alunecări de teren din ultimele cinci săptămâni fiind sortite eșecului.

Președintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, a subliniat și posibilitatea ca această alunecare a haldei de steril să afecteze cursul râului Olteț. În acest moment, alunecarea de teren se află la mai puțin de 80 de m distanță față de albia râului Olteț, iar dacă această haldă de steril va ajunge să blocheze acest râu, inundațiile provocate de blocarea albiei vor afecta zeci de hectare de teren agricol. 

Parlamentarul liberal i-a atras atenția doamnei Ministru că situaţia în localitatea Alunu devine pe zi ce trece mai gravă, malul de steril ajungând în apropierea drumului judeţean, după ce s-a deplasat peste 2 kilometri. În acest moment, singura cale de acces în localitate, DJ 605 C, Berbești- Alunu-Alimpești- Limită județul Gorj, este în pericol de a fi blocată complet. Mai mult decât atât, cetățenii din localitatea Alunu ar putea rămâne fără apă, după ce halda de steril a acoperit toate conductele şi ameninţă să le rupă. 

”Ținând cont de faptul că autoritățile locale și județene par depășite de situație, toate tentativele de oprire a acestei halde de steril din ultimele săptămâni fiind sortite eșecului, precum și ca urmare a faptului că distrugerile sau posibile distrugeri ale acestei halde de steril au afectat atât gospodării particulare, terenuri agricole și forestiere, drumuri și utilități publice și amenință să afecteze și albia unui râu, consider că este oportună o implicare mai mare a nivelului guvernamental, atât pentru a stopa acest fenomen al alunecării haldei de steril, cât și pentru remedierea pagubelor produse. Cetățenii care au fost evacuați din casele lor nu pot aștepta finalizarea dosarului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a-și primi despăgubirile, ci ei trebuie ajutați cât mai urgent. Ținând cont că zona afectată este una destul de mare, iar sterilul împrăștiat a afectat peste 60 de hectare, consider că este obligatorie acordarea unor despăgubiri de la nivel central. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, va fi foarte greu ca aceste despăgubiri să fie acordate de la nivel local sau județean. Sper ca parlamentarii PSD și conducerea Consiliului Județean să înțeleagă acest lucru și să apeleze la colegii lor din Guvern” a declarat președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Deputatul Cristian Buican,

Preşedintele PNL Vâlcea.